"Baby Federer" a câştigat Australian Open la juniori chiar de ziua lui de naştere. Succes istoric pentru Henry Bernet
Publicat 25/01/2025 la 09:37 GMT+2
Henry Bernet, elvețianul minune pe care mulţi îl văd urmașul lui Federer, s-a impus în proba de juniori de la Australian Open, după o victorie cu 6-3, 6-4 în faţa americanului Benjamin Willwerth. Tânărul a reuşit această performanţă unică pentru ţara sa chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.
Henry Bernet, campeón júnior del Open de Australia
Credit imagine: Getty Images
Elveţia a avut în ultimele două decenii doi campioni fantastici. Pe lângă Roger Federer, pe care unii îl consideră cel mai mare jucător din toate timpurile, la rampă a ieşit şi Stan Wawrinka, destui specialişti fiind de părere că "Stanimal" a fost "unpleayable" când s-a aflat în cea mai bună dispoziţie de joc. Chiar şi așa, niciunul nu a reuşit să se impună ca junior la Australian Open, performanţă realizată azi de un tânăr de 18 ani, care măsoară deja 191 cm.
Antrenat de Kai Stentenbach şi Severin Luthi, puştiul care a trecut la profesionişti de la 16 ani şi care este în prezent pe locul 784 în lume la juniori (experţii anticipează că are toate calitățile ca încă de anul acesta să pătrundă în primii 200 de jucători ai lumii) s-a impus în finala de la Melbourne fără probleme, câștigând la pas duelul cu Benjamin Willwerth (SUA).
Bernet a servit 5 aşi şi a câştigat 79% din punctele jucate cu primul serviciu, oferindu-i adversarului doar două oportunităţi de break. Victoria a venit în acest context firesc, după doar o oră şi 12 minute de joc, Henry reușind cea mai bună performanţă din scurta-i carieră chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.
Cap de serie numărul 8 la Melbourne, Bernet a avut un turneu minunat, cedând un singur set, în optimi. Atunci, sârbul Milic a fost la un pas să îl elimine, dar elvețianul a rezistat eroic unui adevărat thriller: 4-6, 7-6, 7-6, după 2 ore şi 42 de minute de joc.
Henry Bernet, campionul de la Australian Open juniori, îi calcă pe urme marelui Roger Federer
Trebuie spus că Henry Bernet se aseamănă cu marele Roger Federer din mai multe puncte de vedere și nu degeaba elvețienii speră să-i calce pe urme celui mai mare jucător pe care l-a dat aceasta țară. Bernet serveşte excelent, e extrem de spectaculos şi este antrenat de Severin Luthi, omul sub comanda căruia s-a remarcat prima dată în tenisul mare şi Roger.
Roger Federer urmărește atent parcursul lui Bernet și a decis să-l ajute pe acesta. În urmă cu câteva zile, presa din Elveția a anunțat că Bernet a semnat un contract cu "ON", marca de îmbrăcăminte care îi aparține lui Federer. Astfel, puștiul s-a alăturat de la 18 ani unor nume deja cunoscute în tenis, precum Iga Swiatek, Ben Shelton și Joao Fonseca, care au și ei contracte de sponsorizare cu compania fondată de Federer.
La 27 de ani de la triumful lui Roger Federer la Wimbledon juniori, un alt elveţian, provenind de la acelaşi club cu "Swiss Maestro" şi care are ca "semnătură" reverul cu o singură mână, a câştigat un turneu de Grand Slam.
Punctul meciului Henry Bernet - Benjamin Willwerth
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo