Două premiere absolute la Australian Open 2025! Situație incredibilă pe tabloul feminin
Publicat 09/01/2025 la 14:13 GMT+2
Australian Open 2025 va marca două premiere absolute în istoria competiției. Pe tabloul feminin, va fi pentru prima dată când în primul tur vor avea loc două partide care aduc față în față foste campioane de Grand Slam. La masculin, Hady Habib a trecut de calificări și va deveni primul libanez, bărbat sau femeie, care joacă pe tabloul principal la un turneu major.
Sofia Kenin, Coco Gauff, Wimbledon 2023
Credit imagine: Getty Images
Au mai rămas doar câteva zile până la startul Australian Open, iar totul este pregătit pentru două săptămâni de tenis spectacol. În această dimineață a avut loc tragerea la sorți, iar cele 5 românce aflate pe tabloul principal și-au aflat adversarele. România e sigură că va avea minim o jucătoare în turul secund, pentru că Irina Begu și Gabriela Ruse vor fi față în față în runda inaugurală.
În ceea ce privește favoritele la câștigarea trofeului, Aryna Sabalenka pare a avea cel mai dificil traseu, ea fiind pe aceeași jumătate de tablou cu Coco Gauff, dar și până la o eventuală semifinală cu americanca ar putea întâlni câteva adversare redutabile. Aryna își va începe cursa către al 3-lea titlu consecutiv la Melbourne împotriva lui Sloane Stephens, campioana de la US Open 2017.
Americanca e departe de jucătoarea care triumfa acum 8 ani la Flushing Meadows și are puține speranțe că o poate pune în dificultate pe bielorusă. Stephens traversează o perioadă de coșmar, ea având 8 înfrângeri consecutive în circuit. În plus, Sloane a pierdut toate cele 4 dueluri directe contra actualului lider WTA, ultimul dintre ele la Roland Garros 2023.
Sabalenka - Stephens nu e singurul duel din turul 1 care aduce față în față două jucătoare cu cel puțin un Grand Slam în palmares. Coco Gauff, considerată de mulți principala contracandidată a Arynei Sabalenka la titlu, va evolua în prima rundă împotriva compatrioatei Sofia Kenin, campioană la Australian Open 2020. Atunci a învins-o pe parcurs chiar pe Coco, în optimi, ceea ce a fost prima întâlnire directă dintre ele. De atunci au mai fost de două ori adversare și și-au împărțit victoriile: Gauff s-a impus în optimile de la Auckland 2023, iar Kenin a produs o mare surpriză la Wimbledon, în același an, când a trimis-o acasă pe conaționala sa încă din turul doi.
Faptul că în prima rundă a competiției au loc aceste două întâlniri marchează o premieră absolută în istoria Grand Slam-ului de la Antipozi, în Era Open. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca două meciuri din turul 1 să aducă față în față jucătoare cu titluri majore câștigate. În afară de cele 4 jucătoare amintite, pe tabloul principal mai există alte 7 sportive cu minim un Grand Slam câștigat: Marketa Vondrousova, Naomi Osaka, Emma Raducanu, Iga Swiatek, Viktoria Azarenka, Elena Rybakina și Jelena Ostapenko.
Hady Habib a scris istorie pentru Liban la Australian Open
Dacă în concursul feminin va avea loc această premieră care se referă strict la Australian Open, cel al băieților va marca un moment unic în istoria tuturor competițiilor de Grand Slam. Hady Habib (219 ATP) a devenit primul tenismen din Liban, bărbat sau femeie, care ajunge pe tabloul principal al unui turneu de o asemenea anvergură.
În vârstă de 26 de ani, libanezul a acces dramatic în competiția propriu-zisă de la Melbourne, după ce l-a învins în 3 seturi pe francezul Clement Chidekh (191 ATP), scor 6-4, 3-6, 7-6 (8). Victoria lui Habib a fost dramatică, acesta salvând 3 mingi de meci la 4-5 în decisiv, contra serviciului (două dintre mingile de meci ale francezului au fost legate - a avut 40-15).
Un alt performer calificărilor de la Australian Open a fost fenomenalul Joao Fonseca, brazilianul de numai 18 ani calificându-se în premieră pe tabloul principal la un Grand Slam. Considerat de experți un jucător care va ajunge curând la nivelul lui Sinner sau Alcaraz, Fonseca a devenit primul adolescent din America de Sud care ajunge pe tabloul principal la un Grand Slam de la Juan Martin Del Potro încoace (US Open 2006).
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo