Notaţi-vă numele ei! La 16 ani, a învins o jucătoare de top 40 WTA! Se anunţă senzaţia Australian Open 2025

Emerson Jones, o puştoaică de 16 ani care va debuta într-un Grand Slam la senioare la Australian Open 2025, se anunţă o mare vedetă a tenisului. Comparată cu Ash Barty, aceasta a uimit deja la Adelaide, unde a trecut în primul tur de o jucătoare de top 40 WTA.

Emerson Jones se anunţă noua mare campioană din Australia

Credit imagine: Getty Images

De-a lungul timpului, Australia a dat lumii tenisului feminin câteva campioane legendare, probabil doar SUA fiind superioară la acest capitol, în toată istoria sportului alb. Margaret Court încă deţine recordul de Grand Slamuri câştigate, în timp ce Evonne Goolagong şi Wendy Turnbull au fost la rândul lor printre cele mai bune din lume, în urmă cu jumătate de secol.
În istoria recentă, Ashleigh Barty ne-a încântat cu prestațiile sale, mulţi fiind de părere că aceasta ar fi putut domina în continuare circuitul, dacă nu alegea să se retragă în glorie deplină, la doar 26 de ani, după Australian Openul câştigat în 2022. De atunci, nu a mai existat o altă sportivă de la antipozi care să le dea speranţe fanilor că poate ajunge între cele mai bune jucătoare din lume, dar lucrurile se pot schimba în anii următori.
Asta pentru că în atenţia tuturor a apărut Emerson Jones, o puştoaică de 16 ani, număr unu mondial la junioare, care ieri a reuşit o performanţă fabuloasă la Adelaide, turneu de WTA 500. Talentul său fantastic i-a determinat pe organizatori să îi ofere un wildcard, iar tânăra nu doar că nu a dezamăgit, dar a obţinut primul succes al carierei la profesionişti, în faţa numărului 37 WTA, Xinyu Wang.
Chinezoaica de 23 de ani, care anul trecut a făcut optime la Wimbledon şi a ajuns în semifinale la Wuhan (turneu de WTA 1000) nu a avut replică în faţa adolescentei de 16 ani, care s-a impus cu un incredibil 6-4, 6-0, după doar o oră şi 13 minute de joc.

Emerson Jones, dublă finalistă de Grand Slam la junioare, în 2024. Va debuta la Australian Open, în concursul senioarelor

Finalistă anul trecut la Australian Open şi Wimbledon, în turneele rezervate junioarelor, Jones e în prezent pe 371 WTA, dar graţie succesului de la Adelaide are siguranţa că va urca între cele mai bune 300 din lume. Deja australienii o compară cu Barty, stilurile celor două semănând izbitor.
"La începutul partidei, pentru că nu mai jucasem niciodată în faţa unei sportive de top 50 WTA, am fost un pic temătoare, pentru că nu ştiam exact la ce să mă aştept. Apoi, am căpătat tot mai multă încredere şi mi-am zis: "Dacă îţi faci punctele așa cum ştii, ai o şansă". Am jucat foarte bine şi sunt extrem de fericită de acest succes", a spus Jones la final.
În 2024, Emerson Jones a primit, la doar 15 ani, un wildcard pentru calificările de la Australian Open. Nu a reuşit să ajungă pe tabloul principal, dar apoi s-a concentrat pe turneul destinat junioarelor, unde a "urcat" până în finală. Acolo a fost învinsă de Renata Jamrichova, cea care avea să îi oprească visul cuceririi trofeului şi în finala de la Wimbledon junioare.
Din toamnă, Jones a "explodat", cucerind NSW Open, iar de atunci evoluțiile sale au fost tot mai bune, astfel că organizatorii de la Melbourne i-au oferit un nou wildcard. De data aceasta pentru tabloul principal de la AO, ea urmând să bifeze la începutul săptămânii viitoare prima prezenţă într-un Grand Slam la senioare.
"Am crescut enorm faţă de Australian Open 2024, atât mental, cât şi tehnic", a mai explicat Jones.
Până la AO, în optimile de finală de la Adelaide, Jones o va întâlni pe Daria Kasatkina, în ceea ce va reprezenta, evident, primul său meci din circuit împotriva unei jucătoare de top 10 WTA.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo