Keys, performanță remarcabilă la Australian Open 2025! A câștigat cel mai mare premiu al carierei

Madison Keys a cucerit astăzi primul titlu de Grand Slam al carierei, după ce a trecut în ultimul act de la Australian Open de Aryna Sabalenka (1 WTA). Americanca a bifat astfel o performanță remarcabilă la Melbourne, care a fost ultima oară realizată de Naomi Osaka, în 2021, reușind totodată să înregistreze un câștig financiar semnficativ.

Sabalenka v Keys - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Madison Keys a devenit noua regină de la Melbourne, după ce a reușit o victorie remarcabilă în ultimul act la Australian Open. Americanca, favorita nr. 19 a competiției, a învins-o în trei seturi pe Aryna Sabalenka, liderul WTA și câștigătoare la antipozi în 2023 și 2024, scor 6-3, 2-6, 7-5, după două ore și 4 minute de joc.
Casa Pariurilor
Casa PariurilorCredit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Cu victoria de astăzi de pe Rod Laver Arena, Keys a câștigat în premieră un turneu major, bifând astfel câteva borne extrem de interesante.

madison keys, unică după succesul cu sabalenka de la australian open

Indiferent de deznodământul duelului cu Sabalenka, Keys a devenit prima jucătoare de la Na Li (2013) care întâlnește în semifinale și în finală la Australian Open numărul 2, respectiv numărul 1 mondial.
După cele două succese, cu Swiatek și Sabalenka, americanca a devenit cea mai în vârstă jucătoare (29 de ani și 342 de zile) care reușește să obțină victorii consecutive în ultimele două acte ale unui turneu de Grand Slam în compania numerelor 1 și 2 mondial.
Keys a devenit prima sportivă din Open Era care se impune la Australian Open după ce a jucat doar meciuri de trei seturi din runda a patra până în finală.
De altfel, jucătoarea de 29 de ani este prima de la Iga Swiatek (Roland Garros, 2024) care câștigă un turneu major după ce a fost nevoită să salveze o minge de meci în drumul spre titlu.
La Australian Open, ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost în 2021, atunci când Naomi Osaka s-a impus după ce a salvat mingi de meci în fața lui Garbine Muguruza, în cadrul unui meci din turul 4.

premiul în bani câștigat de madison keys, după victoria de la australian open

Pe lângă performanțele strict sportive reușite de Madison Keys, americanca și-a trecut în cont o sumă semnificativă de bani, în urma victoriei cu Sabalenka (bielorusa a primit 1.900.000 de dolari pentru calificarea în finală).
Jucătoarea născută la Illinois va încasa aproape dublu, 3.500.000 de dolari, grație succesului din ultimul act de la Melbourne, ceea ce înseamnă cel mai important câștig financiar al carierei.
Anterior acestei performanțe, Keys a obținut o sumă importantă la US Open 2017, atunci când a ajuns până în marea finală, dar a cedat în fața compatrioatei Sloane Stephens, scor 3-6, 0-6. Prezența în ultimul act la Flushing Meadows i-a adus sportivei de 29 de ani un câștig de 1.825.000 de dolari.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo