Roddick, uluit de ironia lui Alcaraz pentru Djokovic: "Nu ştiu dacă a vrut să îl batjocorească, dar imaginile rămân"

Andy Roddick nu ştie sigur dacă reacţia lui Carlos Alcaraz de la finalul setului 3, când a părut că îl ironizează pe Novak Djokovic, semn că acesta nu ar fi fost accidentat, a fost una batjocoritoare la adresa sârbului, dar e convins că imaginile vor rămâne mult timp pe retina fanilor tenisului. Altfel, sârbul a făcut o partidă fabuloasă, în duelul din sferturi cu ibericul.

Djokovic v Alcaraz - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a făcut cel mai bun meci al său din ultima perioadă, impunându-se de o manieră impresionantă în faţa lui Carlos Alcaraz, în sferturile Australian Open (4-6, 6-4, 6-3, 6-4). Din păcate, în loc să se vorbească mai mult despre jocul aproape perfect al sârbului, care, în ciuda vârstei, e capabil să își domine rivalii cu deceniu şi jumătate mai tineri la toate capitolele, discuţia a alunecat şi spre altă zonă.
Concret, la 5-4 pentru Carlitos în primul set, când ibericul se pregătea să servească pentru manşă, Nole a cerut un timeout medical, mergând la vestiar. Asta pentru că zona afectată era cea inghinală şi tratamentul nu putea fi aplicat pe teren.
Întors pe Rod Laver Arena, sârbul a cedat primul set, însă ulterior nu a părut să mai aibă probleme, ridicându-şi constant nivelul. Alcaraz nu doar că a pierdut momentumul, dar a părut debusolat de cât de bine s-a întors în partidă Nole. Însuşi sârbul a admis la conferinţa de presă că a simţit că rivalul e mai preocupat de starea de sănătate a sa, uitându-se frecvent peste fileu, decât de jocul propriu-zis.
De-a lungul carierei, Djokovic a apelat în multe rânduri la astfel de pauze, aşa că nu puţini consideră că sârbul a folosit un tertip ieri, dorind să îl scoată din ritm pe rival şi să îi dea senzaţia că partida e ca şi câştigată, pentru a-i afecta concentrarea. Nimic mai fals, a explicat Novak la conferinţă, dezvăluind că pastilele luate de la medic şi-au făcut rapid efectul şi nu a mai simţit dureri. De altfel, fostul număr unu mondial a spus că ar fi abandonat, cel mai probabil, dacă pierdea şi setul secund.
John McEnroe a fost primul care a semnalat faptul că Djokovic ar fi folosit timeoutul medical pentru a-l destabiliza pe Alcaraz, iar pe aceeaşi lungime de undă cu fostul mare campion american s-a declarat şi Paolo Bertolucci, fost câştigător de Cupa Davis.
Andy Roddick, fost lider mondial şi campion la US Open, a "atacat" şi el subiectul, dar "A-Rod" nu a discutat despre faptul că Djokovic ar fi fost sau nu accidentat, ci despre reacţia lui Alcaraz. Ibericul a fost surprins la finalul setului 3 mimând o accidentare, în ceea ce mulţi au perceput ca fiind o ironie la adresa lui Djokovic. De menţionat faptul că Alcaraz, în general un tip foarte fair-play, care primeşte cu fruntea sus înfrângerile, a pus sub semnul întrebării severitatea problemelor lui Nole, în conferinţa de presă de după meci.
"O mare parte din discuțiile despre meci sunt legate de faptul că Novak a fost accidentat și apoi a revenit la 100% din punct de vedere fizic.
Carlos s-a ridicat de pe bancă la finalul setului 3 şi a şchiopătat. Nu ştiu dacă a vrut să îl batjocorească pe Novak sau nu, dar e limpede că sârbul s-a mişcat în seturile 3 şi 4 mai bine decât oricând în ultimii doi ani. Aceste imagini (n.r. cu Alcaraz mimând o accidentare) vor dăinui", a spus Roddick în cadrul podcastului pe care îl ţine pe YouTube, "Served".

Roddick "își scoate pălăria" în faţa lui Djokovic, după calificarea în semifinalele Australian Open: "Genial!"

În ceea ce priveşte meciul propriu-zis, ultimul american campion într-un Grand Slam a fost uimit de prestaţia lui Djokovic şi de tactica sa. Nole nu e doar cel mai titrat jucător din istorie, dar este probabil şi cel mai inteligent, reușind şi la aproape 38 de ani să își joace adversarii pe degete, printr-o evoluţie în care mintea şi talentul se împletesc ideal.
"Djokovic a fost genial, nu i-a dat nicio şansă lui Alcaraz, astfel încât acesta să se "agaţe" şi să revină în meci. Al doilea serviciu al lui Nole a câştigat acest meci, cu siguranţă. L-a ţinut pe Carlos pe linia de fund şi nu i-a permis să intre în teren şi să lovească agresiv, cum şi-ar fi dorit. Timeingul sârbului a fost încă o dată perfect, tactica lui a fost un "masterclass". E excepţional la întâlnirea cu mingea şi nu îţi oferă spaţiu de manevră, nu te lasă să schimbi registrele, dictează totul", a mai spus Roddick.
În semifinale, Novak Djokovic îl va întâlni pe Alexander Zverev, care l-a învins în sferturi pe Tommy Paul, scor 7-6 (1), 7-6 (0), 2-6, 6-1. La cum a arătat contra lui Alcaraz, sârbul va pleca din postura de favorit, mai ales că are un raport favorabil în duelurile cu Sascha, pe care îl conduce la directe cu 8-4.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo