Sabalenka a avut "gura aurită", spre ghinionul ei. N-a scăpat de marea ei frică: ce spusese înainte de finală
Publicat 25/01/2025 la 14:26 GMT+2
Aryna Sabalenka a avut, din păcate pentru ea, gura aurită, înainte de finala Australian Open 2025. Bielorusa admitea că se teme că Madison Keys va etala un joc apropiat de cel de la US Open 2023, când actualul număr unu mondial s-a impus dramatic. Exact asta s-a întâmplat, doar că de această dată câştigătoarea s-a schimbat.
Sabalenka v Keys - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Cu prezenţă în fiecare din ultimele 5 finale de Grand Slam pe hard, Aryna Sabalenka era mare favorită pentru un nou titlu. Numărul unu mondial venea după 33 de victorii în ultimele 34 de partide jucate pe hard şi încerca hat-trickul la Australian Open, acolo unde s-a impus la ultimele două ediţii.
Imposibila misiune de a învinge liderul mondial i-a revenit lui Madison Keys, sportivă care a fost la un pas să fie eliminată de Gabriela Ruse, în turul 2, dar care apoi a trecut de Collins, Rybakina, Svitolina şi Swiatek, în drumul spre a doua finală de Grand Slam a carierei. Americanca a fost o "maşină de lovituri direct câştigătoare" în precedentele partide, şi şi-a menţinut "statutul"acesta şi azi, câștigând titlul după 6-3, 2-6, 7-5.
Aryna şi Madison se întâlniseră de 5 ori până acum, bielorusa impunându-se în 4 dintre dispute. Două dintre confruntări au avut loc în Grand Slamuri, ambele câştigate de Sabalenka, dar la ultimul meci direct într-un turneu major, la US Open 2023, am asistat la o bătălie epică: 0-6, 7-6, 7-6 pentru sportiva care ţintea azi al 4-lea Grand Slam al carierei. Înainte de duelul direct, Sabalenka şi-a adus aminte de acea confruntare de la Flushing Meadows, în care Keys nu doar că i-a administrat un "bagel", dar a trimis lovituri câştigătoare din toate pozițiile, spre uimirea totală a actualei ocupante a poziției de lider WTA.
Aryna a admis în conferinţa de presă de dinaintea finalei de azi că se teme că Madison ar putea juca în acelaşi registru ca acum un an şi jumătate, mai ales că în partidele anterioare a lovit câştigător cu o uşurinţă fantastică. Şi, într-adevăr, frica cea mare a bielorusei s-a adeverit, americanca începând la fel de puternic meciul ca la US Open 2023. Şi de această dată, Aryna a fost capabilă să schimbe vitezele, să se adapteze şi să găsească soluţii câştigătoare, dar pe final de decisiv a cedat în faţa jocului extrem de agresiv al rivalei.
"Da, am fost supusă la atât de multă presiune la US Open de către Madison. Aveam impresia că ea își joacă loviturile și totul îi intră. A zdrobit mingea, m-a făcut să încep să îmi pun întrebări, ceea ce nu fac în general. De obicei rămân la planul iniţial de joc şi încerc să mă impun prin forţă şi agresivitate, dar Madison e singura jucătoare care mi-a făcut asta.
În cele din urmă, mi-am spus: "Bine, este timpul să mă asigur că întorc cât mai multe mingi posibil, fără să mă mai lupt cu ea pe lovituri câştigătoare". Cred că a fost momentul crucial, am putut schimba lucrurile. Dar da, a jucat un tenis incredibil și agresiv în acea semifinală. Cred că condițiile i se potrivesc foarte bine acolo. A lovit prea tare chiar şi pentru mine și totul i-a intrat", dezvăluia Sabalenka, la conferinţa de presă de dinainte de meci.
29 de lovituri câştigătoare a reuşit Keys azi, impresionând mai ales cu backhandul, în teorie arma sa cea mai slabă (10 winners cu reverul pentru americancă). În semifinala cu Swiatek, în care a reuşit 36 de lovituri câştigătoare, Madison a avut mari probleme cu backhandul, dar azi a jucat mult mai îngrijit.
Dezamăgire imensă pentru Aryna Sabalenka, apoi un discurs "marcă înregistrată", după finala Australian Open
Dacă la finalul partidei dezamăgirea pentru Aryna Sabalenka a fost uriaşă, aceasta fiind conştientă că probabil nu va mai avea vreodată şansa să câştige de trei ori la rând acelaşi Grand Slam (Hingis, în anii '90 fusese ultima care reuşise asta la Melbourne).
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/25/4089890-82935448-2560-1440.jpg)
Madison Keys, "regina" Australiei! Sabalenka şi-a pus prosopul în cap şi a început să plângă
Sursa video: Eurosport
Bielorusa şi-a pus prosopul în cap şi a plâns secunde bune, eliberând toată tensiunea meciului şi frustrările, pentru ca la ceremonia de premiere să se prezinte extrem de naturală şi jovială. După ce a felicitat-o pe Keys pentru victorie şi pentru parcursul fantastic de la această ediţie de la Melbourne, numărul unu mondial a glumit, cum o face aproape de fiecare dată, cu antrenorul Anton Dubrov şi cu echipa sa.
"Ar trebui să spun ceva echipei mele... Ca întotdeauna, este vina voastră, băieți. Nu vreau să vă mai văd săptămâna viitoare. Chiar vă urăsc (n.r. râde) Nu, glumesc. Mulțumesc pentru tot ce faceţi pentru mine și bla, bla, bla (n.r. râde din nou). De fapt vă iubesc şi sper să vă spun asta mult mai convingător data viitoare când voi juca împotriva lui Madison", a glumit Sabalenka.
Prezenţa în finală şi eliminarea Igăi Swiatek în semifinale îi garantează bielorusei păstrarea numărului unu mondial, dar diferenţa dintre cele două rivale e acum de sub 200 de puncte. Totuși, poloneza are multe puncte de apărat în perioada următoare, astfel că o rocadă la vârf nu e neapărat probabilă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo