Campionul "One Point Slam" a câștigat în 6 puncte de 100 de ori mai mult decât în toată cariera
Actualizat 14/01/2026 la 14:18 GMT+2
Jordan Smith a fost câștigătorul surpriză de la "One Point Slam", turneul organizat de Australian Open, care s-a desfășurat după un format aparte, cu meciuri constând în câte un singur punct. Amatorul australian a eliminat pe parcurs mai mulți jucători profesioniști, inclusiv pe Jannik Sinner, și a pus mâna pe un premiu colosal, de 100 de ori mai mare decât câștigurile sale din carieră.
Punctul prin care amatorul Jordan Smith a câștigat un milion de dolari australieni la "1 Point Slam"
Sursa video: Eurosport
În această dimineață a avut loc "One Point Slam", un turneu special organizat de șefii Australian Open, la care au participat multe nume importante din tenisul masculin și feminin, dar și jucători amatori din Australia. Competiția s-a desfășurat în decurs de câteva ore, în fața unei arene Rod Laver arhipline, și s-a terminat cu o mare surpriză.
Jordan Smith, un jucător amator în vârstă de 29 de ani, a cucerit titlul și a pus mâna pe marele premiu de un milion de dolari australieni, echivalentul a circa 575.000 de euro. Smith a început cu o victorie în fața unui alt amator, Bailey Smith, jucător de fotbal australian, dar apoi a învins doar profesioniști în drumul către marele trofeu.
În runda a doua el a învins-o pe Laura Pigossi, iar în optimi a trecut de Jannik Sinner fără să facă nimic. Regulamentul a prevăzut că profesioniștii au dreptul la un singur serviciu, iar dublul campion de la Australian Open a trimis direct în fileu și Smith a mers mai departe.
În sferturile de finală, australianul a învins-o pe Amanda Anisimova, iar în semifinale a trecut de Padro Martinez. În ultimul act, Smith a avut-o în față pe Joanna Garland (117 WTA), care a avut și ea un parcurs uluitor, începând din calificări și învingând pe parcurs jucători celebri, precum Alexander Zverev, Nick Kyrgios, Maria Sakkari sau Donna Vekic.
Finala a durat doar câteva secunde. Garland a servit prudent, Smith a returnat în aceeași manieră, iar apoi sportiva din Taiwan a trimis cu reverul în aut. Astfel, amatorul de la Antipozi a devenit campion la "One Point Slam" și a pus mâna pe marele premiu pus în joc de organizatori.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/01/14/image-53d3a086-3ca4-41e6-aaca-65afcdc1fd63-85-2560-1440.jpeg)
Punctul prin care amatorul Jordan Smith a câștigat un milion de dolari australieni la "1 Point Slam"
Sursa video: Eurosport
Jordan Smith a încasat un milion de dolari australieni pentru 6 puncte câștigate la "One Point Slam"
Fără îndoială, Smith nu va uita niciodată experiența de la Melbourne, pentru că a jucat pentru prima dată în carieră în fața unui public atât de numeros și a câștigat o sumă pe care nu ar fi câștigat-o niciodată din tenis. Până azi, Smith era un cvasinecunoscut, iar acum toată lumea vorbește despre el.
Cel mai bun loc ocupat de australian în clasamentul ATP de simplu a fost 1141, în aprilie 2023. El nu a jucat niciun meci la nivel ATP, participând doar la competiții de mai mică anvergură din țara sa. În total, el a câștigat doar 6.388 de dolari din tenis. Astfel, premiul încasat grație titlului cucerit la "One Point Slam" e de aproximativ 100 de ori mai mare decât tot ce a acumulat din premii în toată cariera. Un calcul simplu ne arată că australianul a fost recompensat cu aproape 100.000 de euro pentru fiecare punct câștigat în toată competiția (în drumul spre titlu a câștigat 6 puncte, iar premiul a fost de 575.000 de euro).
Câștigul total al lui Smith putea fi și mai mare, pentru că el a avut ocazia să pună mâna și pe o mașină KIA EV3, care costă aproximativ 50.000 de euro. Acest premiu fusese pus la bătaie de organizatori doar pentru participanții amatori. Regulile au prevăzut ca amatorii cu cel mai bun parcurs să joace o finală pentru acest premiu, iar Smith l-a înfruntat pe conaționalul Alec Reverente, eliminat în sferturi, care a avut câștig de cauză și a plecat și el foarte mulțumit acasă.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo