Djokovic, bifează că nu ești robot! Nole, statistici nepământene după victoria cu Sinner și calificarea în finala Australian Open 2026
Novak Djokovic s-a calificat vineri în cea de-a 11-a finală la Australian Open, după victoria improbabilă cu dublul campion en-titre, Jannik Sinner. La 38 de ani, sârbul a etalat un nivel de joc incredibil, demn de titlul de "GOAT", iar statisticile o confirmă pe deplin.
Novak Djokovic - Jannik Sinner - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic continuă să sfideze timpul, logica și limitele tenisului modern. La 38 de ani, sârbul a obținut vineri una dintre cele mai impresionante victorii ale carierei, calificându-se în finala Australian Open 2026 după un duel-maraton cu Jannik Sinner, dublul deținător al trofeului și numărul 2 mondial.
Djokovic s-a impus în cinci seturi, 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4, după patru ore și 12 minute de joc intens, într-o partidă în care fiecare detaliu a contat. A fost prima victorie a lui Nole în fața italianului din 2023 încoace, iar scorul direct dintre cei doi a ajuns acum la 6-5 în favoarea lui Sinner.
Cu acest succes, Novak Djokovic, câștigător a zece trofee la Antipozi, s-a calificat în a 38-a finală de Grand Slam a carierei, un record absolut în Era Open. El îi lasă în urmă astfel pe Roger Federer (31 de finale), Rafael Nadal (30), Ivan Lendl (19) și Pete Sampras (18).
Miza este uriașă: sârbul luptă pentru cel de-al 25-lea titlu major și pentru al 11-lea trofeu la Australian Open, turneu pe care l-a dominat autoritar de-a lungul carierei. În finală, Djokovic îl va întâlni pe Carlos Alcaraz, într-un duel care se anunță deja istoric.
Novak Djokovic, sigur nu ești robot? Sârbul, statistici uluitoare după calificarea în finala Australian Open 2026
Dincolo de scor, cifrele meciului cu Sinner spun o poveste aproape neverosimilă. Italianul a reușit 26 de ași și nu mai puțin de 72 de lovituri câștigătoare, iar ambii jucători au comis același număr de erori neforțate: 42. Cu toate acestea, Djokovic a salvat 16 dintre cele 18 mingi de break ale adversarului și a câștigat meciul, deși a adunat mai puține puncte decât Sinner: 140, față de 152 ale italianului.
Este pentru a patra oară în carieră când Novak Djokovic câștigă un meci de Grand Slam în care adversarul a obținut mai multe puncte. În precedentele astfel de cazuri, sârbul i-a învins pe Gael Monfils, Roger Federer și Mardy Fish.
Performanța din semifinale l-a propulsat pe Djokovic și într-un club select din punct de vedere statistic. El a ajuns la 20 de victorii împotriva jucătorilor din Top 10 la Australian Open, un record pentru un singur turneu de Grand Slam, egalând performanța reușită de Rafael Nadal la Roland Garros.
Totodată, Novak Djokovic a devenit cel mai vârstnic finalist de simplu masculin din istoria Australian Open în Era Open, depășind recordul stabilit de Ken Rosewall în 1972. La nivelul tuturor turneelor de Grand Slam, sârbul este al doilea cel mai vârstnic finalist din istorie, după Rosewall, care a reușit această performanță la peste 39 de ani, la US Open și Wimbledon, în 1974.
Victoria cu Sinner i-a adus lui Djokovic și un record de longevitate remarcabil: sezonul 2026 este al 21-lea consecutiv în care sârbul ajunge într-o finală ATP, performanță care îl plasează peste Roger Federer și îi lasă în urmă pe Rafael Nadal și Gael Monfils.
Semifinala Djokovic - Sinner a contribuit și la un moment rar în istoria turneelor majore: ambele semifinale de simplu masculin au fost decise în cinci seturi, o situație care nu s-a mai înregistrat din 2018, la Wimbledon, și pentru prima oară la Australian Open din 2017.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
3
6
4
6
6
6
3
6
4
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)