Djokovic, ce campion! "Încolțit" de jurnaliști la Australian Open, sârbul a fost un domn față de Alcaraz: "Nu o să spun!"

Carlos Alcaraz a cucerit în premieră titlul la Australian Open, după o finală de peste trei ore câștigată în fața lui Novak Djokovic. "Încolțit" de jurnaliști, sârbul a refuzat să vorbească despre problemele de ordin fizic pe care le-ar fi putut avea în ultimul act, alegând să-l felicite pe adversar și să-i recunoască meritele, dând din nou dovadă de fair-play.

Rezumatul finalei Australian Open 2026, câștigată de Carlos Alcaraz în fața lui Novak Djokovic

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz, liderul mondial ATP, a cucerit în premieră trofeul de la Australian Open, după o finală spectaculoasă disputată duminică, la Melbourne Park. Spaniolul l-a învins în patru seturi, 2-6, 6-2, 6-3, 7-5, pe Novak Djokovic, la capătul unui meci care a durat trei ore și cinci minute de joc.
Deși a pierdut primul set, Alcaraz a revenit impresionant și a controlat treptat jocul. Spaniolul a fost ușor superior la capitolul lovituri câștigătoare (36-32), în timp ce Djokovic a comis mult mai multe erori neforțate (46 față de 27). Liderul mondial și-a creat nu mai puțin de 16 oportunități de break, reușind să concretizeze cinci, în timp ce sârbul a fructificat doar două din cele șase șanse avute.
Pentru Alcaraz, succesul de la Melbourne completează colecția de titluri de Grand Slam. La doar 22 de ani, spaniolul ajunge la șapte trofee majore, după cele câștigate la US Open (2022, 2025), Wimbledon (2023, 2024) și Roland Garros (2024, 2025). Australian Open era singurul turneu major care îi lipsea din palmares.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, dovadă superbă de fair-play față de Alcaraz, după finala pierdută la Australian Open

La conferința de presă de după finală, Djokovic a fost "încolțit" de jurnaliști, care au încercat să afle dacă problemele fizice au avut un rol în deznodământul meciului. Răspunsul sârbului a fost unul care spune multe despre clasa și respectul său față de adversar:
"Nu-mi place niciodată să vorbesc despre lucrurile prin care trec din punct de vedere fizic sau al sănătății, pentru că ar părea că îmi caut scuze și că iau din meritele câștigătorului. Nu se va schimba nici de data asta", a declarat Djokovic. Vizibil dezamăgit, cel mai longeviv lider mondial din istorie a continuat: "O să-l felicit pur și simplu pe Carlos. A fost câștigătorul meritat pe teren astăzi".
Întrebat din nou dacă a existat vreo problemă de orice fel, Djokovic a refuzat categoric să se plângă: "Nu, nu o să spun". Totuși, sârbul a acceptat să analizeze partida strict din punct de vedere al jocului: "Din punct de vedere al jocului, s-a văzut. Primul set a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am jucat în ultimii ani. Apoi, pe la mijlocul setului patru, mi-am recăpătat energia și momentumul. Le-am cerut oamenilor din tribune să se implice, iar ei au făcut-o".
Djokovic a identificat și momentul care a înclinat decisiv balanța: "A fost acea greșeală urâtă la 4-4, pe minge de break. Aveam o deschidere bună pe forehand. Forehand-ul meu s-a prăbușit în momentele importante. Asta se întâmplă. Una sau două lovituri pot schimba complet momentumul unui meci".
În final, sârbul a recunoscut frustrarea resimțită după ce nu a reușit să mențină nivelul excelent din debut: "Sunt foarte dezamăgit că n-am putut păstra senzația pe care o aveam în primul set. Sunt multe scenarii de «ce-ar fi fost dacă» în capul meu, dar trebuie să accepți realitatea".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo