Djokovic l-a uluit pe Andy Roddick după victoria cu Sinner! "N-am văzut niciodată pe cineva atât de confortabil sub presiune"
Novak Djokovic a obținut vineri o victorie senzațională, în semifinalele turneului de la Australian Open, învingându-l în 5 seturi pe Jannik Sinner, campionul ultimelor două ediții ale competiției de la Antipozi. Înaintea finalei în care îl va înfrunta pe Carlos Alcaraz, sârbul a fost lăudat de Andy Roddick, care s-a declarat impresionat de ceea ce a reușit Nole la 38 de ani.
Alcaraz - Djokovic, marea finală masculină de la Australian Open 2026, LIVE de la 10.30 pe Eurosport
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului de la Australian Open 2026, după ce l-a învins în cea de-a doua semifinală, în 5 seturi, pe Jannik Sinner, scor 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4, după patru ore și 12 minute de joc.
Victoria senzațională obținută de Nole, pe care nu mulți experți ar fi mizat înaintea confruntării cu campionul ultimelor două ediții ale Grand Slam-ului de la Antipozi, a fost comentată de mai multe voci importante din tenisul mondial.
Printre cei care s-au arătat impresionați de performanța lui Djokovic se află și Andy Roddick, care a dezvăluit că sârbul l-a surprins prin faptul că a părut că se simte extrem de confortabil în ciuda presiunii.
Campionul de la US Open 2003, de 4 ori semifinalist la Australian Open, a precizat și că Nole nu ar trebui să mai fie întrebat, pentru cel puțin 6 luni, dacă are de gând să se retragă din tenis, deși va împlini 39 de ani în mai.
"N-am văzut niciodată pe cineva atât de confortabil sub presiune pe o scenă ca asta, mai ales împotriva unui jucător ca Sinner. Să faci asta la 38 de ani, cu o diferență de vârstă de 14 ani, este incredibil.
Și să fiu clar: dacă cineva îl întreabă pe Novak despre retragere în următoarele șase luni, ar trebui să fie dat afară", a declarat Andy Roddick, în cadrul podcast-ului Served.
Ivan Ljubicic, verdict clar înaintea finalei Alcaraz - Djokovic de la Australian Open
Înaintea finalei cu Carlos Alcaraz, Novak Djokovic a fost lăudat și de Ivan Ljubicic. Fostul nr. 3 mondial și antrenor al lui Roger Federer a evidențiat modul în care Djokovic a reușit să găsească soluții în duelul cu Sinner, după ce anterior pierduse două seturi la rând în fața lui Lorenzo Musetti, în sferturi.
Mai mult, Ljubicic i-a oferit un vot de încredere fostului lider mondial înaintea finalei cu Alcaraz, precizând că, dacă se va recupera fizic până la ora jocului, sârbul va avea o șansă importantă să cucerească al 11-lea titlu la Melbourne.
"Am văzut asta când l-am antrenat pe Roger Federer. Acești oameni au ceva extraordinar. Nu poți să-i spui cuiva care a câștigat 24 de turnee de Grand Slam că ceva este imposibil. Trebuie să ai încredere în campion pentru a găsi soluția.
Având în vedere ce s-a întâmplat cu Musetti (n.r. care s-a retras din cauza unei accidentări când avea 2-0 la seturi), simți că se va întâmpla ceva special. A intrat în meciul împotriva lui Jannik cu rezervorul plin. Dacă se recuperează fizic și joacă așa, poate chiar să câștige turneul", a declarat Ivan Ljubicic.
Marea finală masculină de la Australian Open 2026 va avea loc duminică, începând cu ora 10:30. Partida dintre Alcaraz și Djokovic se va vedea în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
2
6
6
7
6
2
3
5
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)