Fritz, "săgeți" către Alcaraz și Sinner după eliminarea de la Australian Open! "Nu mi-ar plăcea să fac ca ei"

Taylor Fritz a fost eliminat în optimile de finală ale Australian Open, după ce a pierdut în trei seturi în fața lui Lorenzo Musetti. La finalul partidei, americanul a fost întrebat despre decizia lui de a participa la United Cup la începutul anului, în timp ce jucători ca Jannik Sinner și Carlos Alcaraz au venit la Melbourne fără să fi jucat vreun meci oficial.

Lorenzo Musetti - Taylor Fritz - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Taylor Fritz, cap de serie nr. 9 la Melbourne, s-a oprit în optimile de finală ale Australian Open 2026, după ce a fost învins în trei seturi de Lorenzo Musetti, scor 6-2, 7-5, 6-4, la capătul unui meci de două ore și 4 minute.
La finalul partidei, americanul a fost întrebat dacă regretă că nu și-a luat mai mult timp liber înaintea primului turneu de Grand Slam din acest an, ținând cont de accidentările cu care s-a confruntat în 2025.
Fritz a ales să participe la începutul lunii ianuarie la United Cup, dar a spus că nu îi pare rău pentru că nu ar putea să facă la fel ca Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, care preferă să meargă la Melbourne fără să fi jucat vreun meci oficial înaintea competiției de la Antipozi.

Fritz, "săgeți" pentru Alcaraz și Sinner după eliminarea de la Australian Open

"Este dificil. Nu mi-ar plăcea să apar la Australian Open fără să fi jucat vreun meci oficial înainte. Aceasta este părerea mea. De asemenea, îmi place să mă antrenez cu o săptămână înainte, așa că nu cred că a juca un turneu chiar înainte de un Grand Slam este cea mai bună soluție.
Deci cred că a funcționat întotdeauna bine pentru mine. Și m-am simțit foarte bine în ultimii doi ani după ce am jucat United Cup înainte de Australian Open. Când mă gândesc cât de 'ruginit' m-am simțit înainte de primul meu meci al anului la United Cup, nu aș vrea să apar la un turneu de Grand Slam și să risc să mă simt la fel.
Cred că este un risc prea mare pentru mine. Dar poate că acești jucători (n.r. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner) sunt foarte încrezători și cred că nu vor fi eliminați și că se vor putea califica în rundele următoare ale turneului", a declarat Taylor Fritz, citat de We Love Tennis.
După victoria cu americanul de pe locul 9 ATP, Lorenzo Musetti îl va înfrunta pentru un loc în semifinalele de la Melbourne pe Novak Djokovic, de 10 ori campion în Australia.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo