LIVEBLOG Australian Open, ziua 5 | Cîrstea, eliminată de Osaka! Sinner, Djokovic și Swiatek sunt în turul 3, Tsitsipas OUT

Sorana Cîrstea - Naomi Osaka este unul dintre cele mai așteptate dueluri ale zilei de joi la Australian Open. Super-duelul dintre cele două va avea loc pe Margaret Court Arena, fiind a 3-a partidă a zilei. Se va juca în sesiunea de seară, confruntarea urmând a debuta la ora 10:00. Tot azi, în program figurează meciurile unor jucători de top, în frunte cu Sinner, Djokovic, Swiatek sau Anisimova.

Sorana Cirstea - Eva Lys - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

UPDATE Jannik Sinner, campionul en-titre de la Melbourne, s-a calificat fără emoții în turul 3 la Australian Open, învingându-l în această dimineață, în minimum de seturi, pe James Duckworth (locul 88 ATP), cu scorul de 6-1, 6-4, 6-2, după o oră și 49 de minute de joc.
Pentru fostul lider mondial urmează duelul cu un alt jucător din afara top 80 ATP. Sinner va juca pentru un loc în optimi împotriva lui Eliot Spizzirri (locul 85 ATP), care a trecut în turul 2, în 5 seturi, de Yibing Wu (locul 168 ATP), scor 6-2, 6-4, 6-7 (4), 4-6, 6-3.
UPDATE Sorana Cîrstea a pierdut setul 3 al confruntării cu Naomi Osaka și a fost eliminată de la Australian Open. Toate detaliile sunt aici.
UPDATE Taylor Fritz, favoritul nr. 9 de la Melbourne, s-a calificat în turul 3 în această dimineață, după ce l-a învins în 3 seturi pe Vit Kopriva (locul 101 ATP), scor 6-1, 6-4, 7-6 (4), după un meci de aproape două ore de joc.
Pentru american urmează duelul cu Stan Wawrinka, veteranul de 40 de ani, care a trecut în 5 seturi de Arthur Gea (locul 198 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-3, 5-7, 6-7 (3).
UPDATE Sorana Cîrstea a câștigat cel de-al doilea set al meciului cu Naomi Osaka, scor 6-4, și a trimis duelul în decisiv. Partida este transmisă în direct pe Eurosport 2 și în aplicația HBO Max.
UPDATE Stefanos Tsitsipas, cap de serie nr. 31, a fost eliminat în turul 2 de la Australian Open, după ce a pierdut în 4 seturi în fața lui Tomas Machac (locul 24 ATP), scor 6-4, 3-6, 7-6 (5), 7-6 (5), la capătul unui meci de trei ore și 7 minute de joc.
Pentru un loc în optimile turneului de la Melbourne, cehul îl va înfrunta pe Lorenzo Musetti, cap de serie nr. 5, care a trecut în această dimineață de Lorenzo Sonego, în 3 seturi, scor 6-3, 6-3, 6-4.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
  • Gea - Wawrinka 6-4, 3-6, 6-3, 5-7, 6-7 (3)
UPDATE Sorana Cîrstea a pierdut primul set al partidei cu Naomi Osaka, scor 6-3, după 35 de minute de joc. Partida este transmisă în direct pe Eurosport 2 și în aplicația HBO Max.
UPDATE Marin Cilic (locul 70 ATP) s-a calificat în turul 3 la Australian Open, după ce l-a eliminat din competiție pe favoritul nr. 21. Croatul s-a impus în fața lui Denis Shapovalov în 3 seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2, după doar două ore și 10 minute de joc.
UPDATE A început meciul dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka. Partida este transmisă în direct pe Eurosport 2 și în aplicația HBO Max.
UPDATE Iga Swiatek s-a calificat fără mari emoții în turul 3 la Australian Open. Poloneza, cap de serie nr. 2, a învins-o în această dimineață, în două seturi, pe Marie Bouzkova (locul 44 WTA), cu scorul de 6-2, 6-3, după doar 79 de minute de joc.
Pentru Iga urmează duelul cu favorita nr. 31, Anna Kalinskaya, care a eliminat-o din competiție astăzi, în turul 2, pe Julia Grabher (locul 95 WTA), după o victorie cu 6-3, 6-3.
UPDATE Botic Van De Zandschulp (locul 75 ATP) l-a învins în această dimineață, în minimum de seturi, pe Juncheng Shang (locul 318 ATP), cu scorul de 7-6 (6), 6-2, 6-3, și s-a calificat în turul 3 la Australian Open, unde îl va înfrunta pe Novak Djokovic.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
  • Hurkacz - Quinn 4-6, 6-7 (5), 1-6
  • Spizzirri - Wu 6-2, 6-4, 6-7 (4), 4-6, 6-3
UPDATE Novak Djokovic s-a calificat în turul 3 la Australian Open, după ce l-a învins fără mari emoții pe Francesco Maestrelli (locul 141 ATP), în 3 seturi, scor 6-3, 6-2, 6-2, după două ore și 16 minute de joc.
Sârbul, care este la o victorie distanță de succesul cu numărul 400 în cadrul turneelor de Grand Slam, îl va înfrunta în continuare pe învingătorul din partida Van De Zandschulp - Shang.
UPDATE Jelena Ostapenko, cap de serie nr. 24 la Melbourne, și-a încheiat parcursul pe tabloul de simplu feminin în turul 2, unde a pierdut în trei seturi în fața lui Xinyu Wang (locul 46 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-4, după două ore și 22 de minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
  • Noskova - Preston 6-2, 4-6, 6-2
  • Stearns - Marcinko 6-2, 7-5
  • Siniakova - Anisimova 1-6, 4-6
  • Inglis - Siegemund 6-4, 6-7 (3), 7-6 (7)
  • Mertens - Uchijima 6-3, 6-1
  • Fruhvirtova - Valentova 5-7, 6-2, 3-6
UPDATE Lorenzo Musetti, cap de serie nr. 5, a obținut în această dimineață calificarea în turul 3 la Australian Open, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Lorenzo Sonego (locul 40 ATP), cu scorul de 6-3, 6-3, 6-4, după două ore și 49 de minute de joc.
Italianul își va afla următorul adversar de la Melbourne după duelul dintre Machac și Tsitsipas, meci programat nu înainte de ora 07:00 (ora României).
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
  • Hijikata - Vacherot 1-6, 3-6, 6-4, 2-6
  • Mensik - Jodar 6-2, 6-4, 6-4
  • Baez - Darderi 3-6, 6-1, 4-6, 3-6
  • Khachanov - Basavareddy 6-1, 6-4, 6-3
  • Shelton - Sweeny 6-3, 6-2, 6-2
UPDATE Paula Badosa, favorita nr. 25 de la Melbourne, a fost eliminată în această dimineață, în turul 2 de la Australian Open, după ce a pierdut în două seturi în fața Oksanei Selekhmeteva (locul 101 WTA), cu scorul de 6-4, 6-4, la capătul unui meci de o oră și 40 de minute.
Pentru sportiva de 23 de ani din Rusia urmează duelul cu o altă favorită, Jessica Pegula, care a trecut în turul 2, noaptea trecută, de McCartney Kessler, scor 6-0, 6-2.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
  • Krueger - Keys 1-6, 5-7
  • Tjen - Pliskova 4-6, 4-6
  • Kalinskaya - Grabher 6-3, 6-3

Știrea inițială
Astăzi sunt programate ultimele partide din turul 2 de la Australian Open pe cele două tablouri de simplu, iar emoțiile fanilor români vor fi la cote ridicate. Sorana Cîrstea este la doi pași distanță de a-și egala, în anul retragerii, cel mai bun rezultat de la Melbourne (optimi în 2017 și 2022). Pentru asta, are nevoie să treacă de fostul lider mondial, Naomi Osaka, al cărui nivel este mult sub cel care i-a permis să câștige 4 Grand Slamuri, înainte de naștere, dar și de un tur 3 unde adversară îi va fi Inglis sau Siegemund (ambele oponente mult mai slab clasate).
Casa Pariurilor Australian Open 2026

Casa Pariurilor Australian Open 2026

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
După revenirea impresionantă din partida cu Eva Lys, veterana noastră va reveni joi pe teren pentru confruntare cu sportiva japoneză care a uimit cu ținuta sa la Australian Open. Osaka a avut la rândul ei nevoie de set decisiv pentru a accede în turul secund, astfel că nu va pleca neapărat mare favorită contra româncei (cotele sunt, de altfel, echilibrate: 1,53/2.52). Cele două vor fi față în față pe Margaret Court Arena, al doilea stadion ca mărime din complexul de la Melbourne, în al 3-lea meci al zilei (primul din sesiunea de seară). Ca atare, mult așteptatul duel va debuta la ora 10:00 (ora României), în direct pe Eurosport și HBO Max.
Va fi al doilea meci direct între Cîrstea și Osaka, în precedentul impunându-se românca. Se întâmpla tocmai în 2015, la Wimbledon, când nipona era doar o adolescentă: 2-6, 6-1, 6-4 în favoarea sportivei tricolore.
Un eventual succes al Soranei joi dimineață ar fi extrem de important din punct de vedere al clasamentului: ea nu doar că va redeveni cel mai bine clasată sportivă din țara noastră, urmând a o depăși pe Jaqueline Cristian, dar va ocupa un loc care îi va permite să fie cap de serie la turnee. Un detaliu extrem de important, care o va scuti de confruntări grele în primele tururi (cum s-a întâmplat în cazul lui Jaqueline, care a "dat" peste Muchova în prima rundă de la "openul vesel").

Djokovic revine joi în arenă la Australian Open. Sinner, la concurență cu Cîrstea - Osaka

Joi, în arenă vor reveni și doi dintre marii favoriți de pe tabloul masculin, Novak Djokovic și Jannik Sinner. Organizatorii i-au programat pe amândoi pe Rod Laver Arena, bineînțeles, doar că sârbul va fi nevoit să evolueze puțin după prânz (ora 04:30-05:00, în România), când căldura este destul de mare. Chiar și așa, el nu ar trebui să aibă vreo emoție în confruntarea cu italianul Francesco Maestrelli, un sportiv venit din calificări, care se află la prima sa experiență pe tabloul principal al unui Grand Slam.
În ceea ce îl privește pe Sinner, duelul său cu australianul James Duckworth, posesor de wildcard, va fi la concurență cu partida Cîrstea - Osaka. Meciul campionului ultimelor două ediții de la Melbourne va începe la ora 10:00, mâine dimineață.
De notat și faptul că Iga Swiatek, a doua jucătoare a lumii, nu a "prins" loc pe primele două arene de la AO pentru confruntarea cu Marie Bouzkova, din turul secund, poloneza urmând a juca pe John Cain Arena, în a 3-a confruntare a zilei de pe acel stadion.
Alte partide care nu trebuie ratate joi, la Melbourne, sunt Tomas Machac - Stefanos Tsitsipas, Denis Shapovalov - Marin Cilic, dar și Arthur Gea - Stan Wawrinka, în ceea ce ar putea fi ultima reprezentație a triplului campion de Grand Slam la Australian Open (Stan "The Man", campion aici în 2014, a anunțat că se va retrage la capătul acestei stagiuni).
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo