Maddison Inglis, premiu uriaș și o dorință modestă! Pe ce va cheltui australianca banii câștigați la Melbourne: "Un prăjitor de pâine"
Maddison Inglis a ajuns până în optimi la Australian Open, aventura ei la actuala ediție începând încă din calificări. Aceasta a strâns aproximativ 33% din cât câștigase până acum două săptămâni din tenis și a dezvăluit că visul ei este să își cumpere un Mini Cooper. Totodată, Inglis a spus că acum se va răsfăța cu un... prăjitor de pâine!
Maddison Inglis - Iga Swiatek - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Maddison Inglis a fost una dintre revelațiile primului Grand Slam al anului. Pornind încă din calificări, aceasta a reușit să ajungă până în optimile de finală. Chiar dacă nu a avut replică în fața Igăi Swiatek, australianca pleacă de la Melbourne cu o mică avere.

Casa Pariurilor
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Maddison Inglis a avut serios de muncit în primele două runde ale calificărilor. Australianca a trecut de Romero Gormaz în trei seturi, scor 4-6, 7-6(4), 6-2, pentru ca în faza următoare să o elimine, tot în setul decisiv, pe Claire Liu, cu 7-6(6), 2-6, 6-4. Accederea pe tabloul principal a fost obținută grație unui succes în minimum de seturi, Inglis învingând-o cu un dublu 6-4 pe Tamara Korpatsch, jucătoarea care anterior o eliminase pe Miriam Bulgaru.
Ulterior, Inglis a trecut de conaționala sa Birrell la capătul unui meci de tip thriller, scor 7-6(6), 6-7(9), 6-4. Jucătoarea australiană s-a impus apoi într-o altă confruntare extrem de disputată în fața Laurei Siegemund, scor 6-4, 6-7(3), 7-6(7), înainte de a profita de abandonul niponei Naomi Osaka. Parcursul său s-a încheiat astăzi, când a cedat clar, scor 0-6, 3-6, în fața Igăi Swiatek.
Maddison Inglis a câștigat o mică avere! Ce va face cu banii
Deși nu a avut replică în fața fostei lidere mondiale, Maddison Inglis a depășit orice așteptare la Australian Open, înregistrând cel mai bun rezultat al carierei la un turneu de Grand Slam în proba de simplu. Astfel, ea va încasa o sumă ce poate fi considerată o mică avere, mai ales dacă raportăm premiul la câștigurile totale obținute de-a lungul anilor.
Ajunsă la 28 de ani, Maddison Inglis acumulase 1.444.322 de dolari din tenis înainte de ediția din acest an de la Melbourne. Acum, aceasta va încasa 480.000 de dolari, sumă ce reprezintă 33,23% din totalul câștigurilor obținute anterior pe parcursul carierei.
Pe lângă faptul că suma de bani vine și ca un cadou de nuntă, Maddison Inglis logodindu-se recent cu Jason Kubler, australianca are și o listă de dorințe pe care vrea să le îndeplinească folosind câștigurile din tenis, obiectivul principal fiind achiziționarea unui Mini Cooper. Totuși, ea se va limita acum la electrocasnice!
"Chiar dacă astăzi nu a decurs așa cum plănuisem, au fost două săptămâni incredibile. Mi-au schimbat viața. Este cel mai bun rezultat al carierei mele, așa că sunt super fericită. Abia aștept să duc acest lucru mai departe pe parcursul anului.
Îmi doresc de foarte mult timp un prăjitor de pâine Smeg, atât de mult timp, încât tot îmi spuneam: «Nu, nu poți face asta». Cred că acesta va fi răsfățul meu și poate și un fierbător. Îmi doresc foarte mult și un KitchenAid. Iubesc electrocasnicele, deci da, și asta e pe listă, am o listă. Poate reușesc să mai bifez câteva lucruri de pe ea.
(n.r. Visul?) Un Mini Cooper. Voi continua să muncesc pentru asta. Vreau să mă plimb pe Gold Coast cu Mini Cooper-ul meu, acesta e un vis. Vom vedea cum merg următoarele luni și vom vedea", a declarat Maddison Inglis.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2229.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
0
3
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)