Matei Todoran, în optimi la Australian Open, după un nou meci mare! Românul serveşte fabulos

Matei Todoran își continuă parcursul impresionant de la Australian Open, în turneul de juniori. Tânărul român în vârstă de 18 ani s-a calificat în optimile competiţiei, după o nouă victorie în minimum de seturi. Din păcate, Maia Burcescu nu i-a urmat exemplu, fiind eliminată la feminin.

Matei Todoran, la Australian Open 2026

Credit imagine: Getty Images

După rezultatul mare de ieri, 7-6 (5), 6-2 în primul tur de la Melbourne, cu Yannick Theodor Alexandrescou, principalul favorit, care a ales să reprezinte Franţa în locul României, Matei Todoran a confirmat că traversează o formă excelentă.
Banner Gerovital

Banner Gerovital

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Gerovital.
În această dimineaţă, sportivul tricolor a reuşit o nouă partidă consistentă în faţa germanului de 17 ani, Oliver Majdandzic. Cei doi se cunosc bine, făcând pereche la dublu, dar de această dată românul a fost cel care a avut câştig de cauză, după o dispută de o oră şi 38 de minute, încheiată cu scorul de 7-5, 6-3.
Matei a reuşit 5 aşi şi a câştigat 78% din punctele jucate cu primul serviciu. El e un adevărat "bombardier", servind azi cu 211 kilometri pe oră (viteza maximă, în timp ce media primului serviciu a fost de 194 km/h).
Todoran, care a reuşit 18 winners, s-a calificat astfel în optimile de finală de la Australian Open, acolo unde va da piept cu Kai Thompson, din Hong Kong. Asiaticul nu a pierdut nici el set la Melbourne în 2026, eliminându-i anterior pe grecul Geladaris şi pe australianul Kose.

Todoran rămâne singurul român pe tablourile de simplu juniori la Australian Open: Maia Burcescu, eliminată

Din păcate, victoria lui Todoran nu a fost dublată şi de un succes al Maiei Burcescu, la feminin. După ce a învins-o pe cehoaica Sofie Hettlerova, cap de serie numărul 16, cu 6-3, 6-2, ieri, românca de 16 ani, clasată pe 815 WTA, a cedat în faţa ucrainencei Sofiia Bielinska (0-6, 4-6).
Sportiva noastră a fost neajutorată la retur, oponenta câştigând 86% din punctele jucate cu primul serviciu. Maia a greşit mai puţin decât adversara (23 de neforţate, faţă de 26), dar această statistică vine în contextul în care Bielinska a jucat mult mai ofensiv, căutând foarte des să lovească decisiv.
Burcescu îşi va continua aventura de la Melbourne la dublu junioare, unde ea şi Kali Supova (Slovacia) sunt favoritele numărul şapte.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo