Mats Wilander, șocat de gestul inexplicabil al lui Djokovic, la Australian Open: "Latură animalică! Cum poate să facă așa ceva?!"

Novak Djokovic a fost la un pas de un nou incident major la Australian Open, după o ieșire nervoasă care putea duce la descalificare. Mats Wilander a analizat gestul sârbului și a vorbit despre "latura sa animalică", explicând cum această trăsătură l-a ajutat, dar l-a și pus în pericol de-a lungul carierei.

Novak Djokovic, căzătură urâtă la Australian Open. A avut nevoie de intervenţia medicului

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a fost la un pas de un nou episod de coșmar la Australian Open, la cinci ani și jumătate după celebra descalificare de la US Open, când l-a lovit accidental cu mingea în gât pe un arbitru de linie. De această dată, scena s-a petrecut sâmbătă, în turul al treilea al competiției de la Melbourne.
Aflat în avantaj - conducea cu un set și un break în setul al doilea - sârbul și-a pierdut complet cumpătul în partida cu Botic Van de Zandschulp. Djokovic a izbit nervos mingea, ratând la limită o fată de mingi. Incidentul a stârnit imediat controverse, chiar dacă super-campionul sârb și-a cerut scuze ulterior.
Gestul său a fost analizat și de Mats Wilander, care a încercat să explice ieșirea nervoasă a lui Djokovic în rubrica sa tradițională din cotidianul L’Équipe. Fostul mare campion suedez s-a declarat surprins de reacția jucătorului cu o experiență uriașă la cel mai înalt nivel.
CITEȘTE ȘI:

Mats Wilander nu-l înțelege pe Novak Djokovic. Gestul sârbului la Australian Open, comentat pe îndelete

"În ultimul său meci, câștigat cu 6-3, 6-4, 7-6 (4) contra lui Botic Van de Zandschulp, a existat acel mic moment de teamă legat de glezna dreaptă, dar mai ales acea explozie de nervi care era cât pe ce să-l ducă la lovirea unei fete de mingi și, implicit, la o posibilă descalificare. Cum poate face așa ceva, în ciuda întregii sale experiențe?", a spus Wilander.
Suedezul a mers mai departe cu analiza și a oferit o explicație nuanțată, care scoate la iveală o latură mai puțin controlabilă a campionului sârb: "Pentru că există în el o latură animalică, una care îl poate face să piardă controlul și care, uneori, s-a îndreptat împotriva echipei sale, a publicului sau chiar împotriva lui însuși. Dar această trăsătură este și o forță uriașă, atunci când îl ridică deasupra tuturor și îi permite să-i domine pe ceilalți".
Wilander consideră că tocmai această "nebunie pozitivă" l-a ajutat pe Djokovic să câștige atât de multe meciuri importante de-a lungul carierei: "El se poate baza pe această formă de nebunie pozitivă, pe care nu toți o avem, și care i-a adus atât de multe victorii".
Novak Djokovic s-a calificat direct în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Jakub Mensik. Sârbul va reveni pe teren miercuri, când îl va întâlni pe Lorenzo Musetti, italianul care l-a eliminat în trei seturi pe Taylor Fritz.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo