Musetti, ghinion unic în istoria Grand Slamurilor! El mai păţise ceva similar contra lui Djokovic, în 2021
Publicat 28/01/2026 la 09:42 GMT+2
Lorenzo Musetti a fost forţat să abandoneze în sferturile de finală de la Australian Open, când îl conducea cu 2-0 la seturi pe Novak Djokovic, bifând astfel un record nedorit. Italianul a mai avut 2-0 la seturi cu Nole şi s-a retras, în 2021, la Roland Garros.
Australian Open: Novak Djokovic (li.) applaudiert Lorenzo Musetti (re.) nach dem bitteren Abbruch des Viertelfinals
Credit imagine: Getty Images
După o prestaţie magică în primele două seturi cu Djokovic, de 10 ori campion la Melbourne, Musetti a acuzat probleme la inghinali şi, deşi a primit îngrijiri medicale, s-a retras la scorul de 6-4, 6-3, 1-2.
"Lorenzo a fost clar jucătorul mai bun", a spus fair-play Nole. Musetti a fost urmărit de un ghinion teribil, el devenind primul jucător din istorie care se retrage într-un sfert de finală de Grand Slam când era în avantaj de 2 seturi la 0.
Nu a fost prima oară când Musetti câştigă două seturi contra lui Djokovic într-un Grand Slam şi e nevoit să abandoneze. În 2021, la Roland Garros, italianul se impunea în primele două manşe la tie-break, în optimile de finală, însă ulterior starea fizică i-a afectat ritmul. Italianul a strâns din dinţi şi a încercat să continue, în speranţa că o minune îl va salva, dar, în cele din urmă, a abandonat în decisiv.
Novak Djokovic, doar 9 seturi jucate pentru calificarea în a 54-a semifinală de Grand Slam a carierei
Doar 9 seturi a jucat Djokovic pentru a accede în semifinalele Australian Open 2026. Chiar şi așa, nu e cel mai "scurt" parcurs al său în drumul spre o semifinală majoră. În 2016, la US Open, Djokovic a evoluat în doar 8 seturi înainte de "careul de aşi". A beneficiat atunci de abandonurile lui Tsonga şi Youzhny şi de forfaitul lui Vesely.
Odată cu meciul în faţa lui Musetti, Nole a devenit cel mai titrat jucător din istoria AO în termeni de succese, bifând a 103-a victorie la Melbourne şi depăşindu-l pe Federer. Nole e la 9 victorii distanţă de recordul all-time de succese într-un turneu major (112 pentru Rafa Nadal, la Roland Garros).
Djokovic s-a calificat în a 54-a semifinală a carierei, 13 dintre aceste performanţe fiind reuşite la Australian Open.
Pentru Nole, urmează o semifinală de foc, împotriva învingătorului dintre Sinner şi Shelton. Cu siguranţă sârbul şi l-ar dori ca adversar pe american, în contextul în care italianul clasat pe locul 2 ATP a fost un adevărat "nemesis" pentru el în ultimii ani. Sinner l-a învins pe Djokovic în ultimele 5 directe, conducându-l cu 6-4 la directe.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo