Record la Australian Open încă din prima zi! Premiera anunțată de organizatori la "Slam-ul Vesel"

Australian Open a început cu un record impresionant: peste 29.000 de spectatori au fost prezenți în prima zi a calificărilor, depășind clar precedentul maxim. "Slam-ul Vesel" dă semne încă de la start că poate avea una dintre cele mai urmărite ediții din istorie.

Australian Open 2026, LIVE pe Eurosport și HBO Max, în perioada 18 ianuarie - 1 februarie

Sursa video: Eurosport

Australian Open a început în forță și a intrat deja în istorie încă din prima zi. Turneul de la Melbourne a stabilit un record de asistență în ziua inaugurală a calificărilor, un semn clar că interesul pentru primul Grand Slam al sezonului rămâne la cote impresionante.
Potrivit datelor oficiale, nu mai puțin de 29.261 de spectatori au trecut porțile complexului Melbourne Park în prima zi de calificări, depășind categoric precedentul record, care se situa la 7.543 de persoane. O diferență uriașă care confirmă apetitul publicului pentru tenis de cel mai înalt nivel încă din fazele incipiente ale competiției care se va întinde pe trei săptămâni.
CITEȘTE ȘI:

Australian Open, start "ca din tun"! Recordul stabilit de "Slam-ul Vesel"

Organizatorii vorbesc în comunicatul oficial despre un start extrem de solid pentru turneul care se desfășoară pe parcursul a trei săptămâni și care este cunoscut drept "Slam-ul Vesel", grație atmosferei relaxate și energiei speciale din tribune.
Debutul promițător ridică deja o întrebare importantă: va reuși Australian Open să doboare și recordul total de asistență pe durata întregii competiții Dacă entuziasmul din prima zi este fără îndoială un indicator încurajator, Melbourne Park se pregătește pentru un Australian Open memorabil, mai ales că vom asista la al 100-lea turneu de Grand Slam din secolul XXI.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo