Va fi Alcaraz o "epavă" la Australian Open din cauza rupturii de Ferrero? Însuși Juan Carlos a dat răspunsul
Despărțirea de Juan Carlos Ferrero ridică semne de întrebare înainte de Australian Open, însă fostul antrenor al lui Carlos Alcaraz respinge scenariile negative. Ferrero spune că spaniolul nu-și va pierde drumul și rămâne capabil să lupte pentru titlu, în ciuda unui context "deloc ideal".
Carlos Alcaraz se antrenează și în Ajunul Crăciunului! Pregătirile pentru Australian Open continuă
Sursa video: Eurosport
Despărțirea dintre Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero, una dintre cele mai solide colaborări din tenisul ultimilor ani, a ridicat semne de întrebare înaintea debutului sezonului 2026, mai ales în perspectiva Australian Open. Totuși, chiar omul care l-a format și l-a condus spre cele mai mari succese respinge scenariile dramatice.
Juan Carlos Ferrero este convins că ruptura nu va avea un impact major asupra lui Alcaraz la Melbourne, chiar dacă admite că momentul nu este deloc ideal. Fostul număr 1 mondial a vorbit deschis despre caracterul și mentalitatea spaniolului.
CITEȘTE ȘI:
- Predicțiile americanilor: Cine câștigă titlurile de Grand Slam în 2026? Surpriza majoră anticipată
- Alcaraz și Ferrero nu și-au spus niciun cuvânt de când s-au despărțit! Anunțul fostului antrenor
Carlos Alcaraz are șanse intacte la Australian Open, spune Juan Carlos Alcaraz
"Nu-și va pierde drumul, pentru că îl cunosc foarte bine și el știe ce este bine pentru el și ce nu. Carlos iubește competiția, iubește să joace turnee și să lupte pentru titluri mari și nu-l văd deloc plictisindu-se de tenis. Poate peste 10 sau 12 ani, dar acum este exact opusul. Această situație nu este ideală înainte de Australian Open, dar din punct de vedere al tenisului și al talentului, este mai mult decât capabil să câștige", a explicat Ferrero.
În ciuda separării, relația dintre cei doi rămâne una apropiată, iar Ferrero nu exclude o eventuală revenire în echipa lui Alcaraz pe viitor. Deocamdată, însă, antrenorul valencian a ales să ia o pauză, după șapte ani intenși:
"Am spus deja că nu închid ușa unei reveniri. Să spun un «nu» categoric este ceva ce nu mă face să mă simt confortabil. Nu mă gândesc la asta acum, dar, datorită prieteniei pe care o am cu el și cu echipa, nu voi închide ușa. După șapte ani lungi, vreau o pauză pentru a-mi redescoperi motivația și entuziasmul cu un nou proiect care va apărea. Acum vreau să mă bucur de familia mea", a concluzionat Ferrero.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, va avea loc în perioada 18 ianuarie - 1 februarie, în direct pe Eurosport şi HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)