Venus Williams a primit wild-card la Australian Open! Americanca va stabili un record istoric
Publicat 02/01/2026 la 12:19 GMT+2
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams va participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, pentru prima dată după cinci ani, primind din partea organizatorilor un wildcard pentru proba de simplu, potrivit DPA.
La 45 de ani, Venus Williams a luptat admirabil, dar a pierdut în fața Karolinei Muchova la US Open
Sursa video: Eurosport
Jucătoarea de 45 de ani, care a jucat finala la Australian Open în 2003 şi în 2017, acceptase deja un wildcard pentru turneul organizat la Auckland.
Cu şapte titluri de Grand Slam în palmares, Venus Williams a revenit în circuitul competiţional după o pauză de 16 luni, în iulie anul trecut, la Washington, jucând ulterior la Cincinnati şi la US Open, unde a ajuns în sferturile de finală la dublu feminin, alături de Leyla Fernandez.
Williams nu a participat la un turneu în afara Americii de Nord de când a jucat pe iarbă la Birmingham, în 2023, iar ultima sa participare la Australian Open era în 2021.
''Sunt entuziasmată să revin în Australia şi aştept cu nerăbdare să joc în vara australiană'', a anunţat Venus Williams.
''Am avut atât de multe amintiri memorabile aici şi sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a reveni într-un loc care a însemnat atât de mult pentru mine'', a continuat Williams.
Williams ar urma să fie cea mai vârstnică participantă pe tabloul principal de la Australian Open, depăşind recordul precedent de participare deţinut de japoneza Kimiko Date, care avea 44 de ani când a pierdut în primul tur la turneul de la Melbourne în 2015.
Sursa: Agerpres
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo