Este din ce în ce mai clar faptul că pandemia de coronavirus va continua să afecteze lumea și în 2021. Încă din momentul în care sportul a fost nevoit să amâne competiții pe bandă rulantă în primăvara acestui an, de la ediția aniversară a Campionatului European de Fotbal, până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, specialiștii din sport au avertizat că automat nu doar anul 2020 este compromis, ci și 2021-le și 2022-ul vor avea de suferit. Iar asta într-un moment în care planeta se confrunta încă doar cu primul val de Covid-19. În prezent, destule țări europene au luat decizia unei noi carantinări generalizate, în fața valului doi de coronavirus, iar epidemia este încă departe de a fi eradicată. De aceea, previziunile pentru anul viitor în ceea ce privește recâștigarea "normalului" sunt extrem de rezervate. Iar toate acestea sunt strict aspecte legate de situația sanitară. Mîai departe, se anunță o criză de proporții, care va îngreuna și mai mult revenirea la normal.
În acest context, tenismenul canadian Milos Raonic a lansat un prim avertisment în ceea ce privește tenisul anului 2021, confirmând practic, la nivel individual, temerile multor fani ai tenisului, dar și al sportivilor în general. "Nu mi-am mai văzut părinții de un an, este dificil. În mod normal petrec mult timp împreună cu ei. De fiecare dată când se poate, între două turnee, sunt cu ei. Toate aceste lucruri apasă greu. Când voi avea următoarea ocazie să îi văd? Sunt multe aspecte negative, nu doar pentru mine", a declarat Raonic, eliminat de la Paris Masters, în semifinale, de către rusul Daniil Medvedev.

Raonic se pregătește pentru un sezon abreviat în 2021

Laver Cup
Laver Cup : Top 5. Cele mai frumose mingi din prima zi
ACUM 11 ORE
Pe locul 14 ATP, jucătorul care va împlini 30 de ani pe 27 decembrieeste la finalul sezonului său, însă avertizează că este puțin probabil ca în 2021 să facă un calendar complet, din cauza incertitudinii de la nivel mondial.
"Noi, jucătorii de tenis, suntem mereu într-o bulă a noastră. Este foarte greu să realizăm în acest moment cu ce ne vom confrunta (n.r. – anul viitor). Va fi interesant de văzut câte turnee vor fi programate în 2021. Dar pandemia se înrăutățește și este greu de știut ce ne rezervă viitorul.
14 zile de carantină pentru Australian Open? Așteptăm decizia finală a Federației. Evident, se aud multe în aceste zile, dar trebuie să așteptăm să cunoaștem toate datele. Din câte am înțeles, vom fi nevoiți să mergem în Australia foarte devreme. Eu am deja trei variante de plan pentru inter-sezon, însă depind foarte mult de ce decizii se vor lua. Dar dacă se va stabili că vom avea un sezon complet, eu cred că voi juca mult mai puțin, pentru că sunt multe lucruri care vor atârna greu după acest an. Să nu ai voie să părăsești camera de hotel – pur și simplu nu este bine pentru sănătatea mea mentală și nici pentru suflet, trebuie să am un pic de libertate. Cu siguranță nu îmi doresc să am parte din nou de astfel de cantonamente interminabile", a concluzionat Raonic.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
ACUM 11 ORE
Laver Cup
Laver Cup : Federer ovaționat de către fani la Boston
ACUM 13 ORE