Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep știe cu cine va juca la Bad Homburg! Care sunt cele mai dificile adversare de pe partea ei de tablou

Bianca Dumitru

Publicat 17/06/2022 la 22:35 GMT+3

Simona Halep, care este în prezent calificată în semifinalele turneului de la Birmingham, va juca săptămâna viitoare la Bad Homburg. Astăzi a avut loc tragerea la sorți, iar fostul lider WTA și-a aflat adversarele.

Simona Halep bei den French Open

Credit imagine: Eurosport

După ce își va încheia parcursul la Birmingham, Simona Halep va merge, înainte de Wimbledon, la turneul de la Bad Homburg, programat în perioada 18-25 iunie.
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal, iar Halep, care este favorita nr. 4 a competiției, și-a aflat adversarele. În primul tur, fostul lider WTA o va înfrunta, pe 20 iunie, pe Katerina Siniakova, locul 63 WTA, pe care a mai întâlnit-o de 3 ori, conducând cu 2-1 la victorii.
Ulterior, Simona Halep va da peste Tamara Zidansek sau peste o sportivă venită din calificări, în timp ce în sferturi s-ar putea întâlni cu Amanda Anisimova sau Alison Van Uytvanck.
Printre posibilele adversare ale lui Halep din semifinalele turneului de la Bad Homburg se remarcă Martina Trevisan, Daria Kasatkina, Bianca Andreescu sau Sloane Stephens.
De pe cealaltă jumătate de tablou, în finală, Simona Halep ar putea să le înfrunte pe Veronika Kudermetova, Angelique Kerber, Liudmila Samsonova sau Belinda Bencic.
Citește și:

Simona Halep, în semifinale la Birmingham

Simona Halep, favorita numărul 2 de pe tabloul principal de simplu, s-a calificat în penultimul act la Birmingham, după ce a trecut de Katie Boulter în minimum de seturi, scor 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute de joc.
Pentru un loc în finala turneului WTA 250, fostul lider mondial va da peste Beatriz Haddad Maia. Brazilianca de pe locul 32 WTA a trecut în această seară, în sferturile de finală ale competiției, de Camila Giorgi (locul 26 WTA), în două seturi, scor 6-3, 6-2.
Simona Halep și Beatriz Haddad Maia s-au mai întâlnit de două ori până acum în circuitul WTA. Prima întâlnire dintre cele două a avut loc în 2017, la Wimbledon, iar cea de-a doua s-a petrecut la începutul acestui an, la Australian Open. În ambele meciuri, românca s-a impus în câte două seturi, la Melbourne cedând doar două game-uri.
Partida dintre Simona Halep și Beatriz Haddad Maia, din semifinalele turneului de la Birmingham. este programată sâmbătă, după meciul dintre Sorana Cîrstea și Shuai Zhang, nu mai devreme de ora 14:45.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo