Simona Halep a avut o evoluție excelentă în optimile turneului de la Bad Homburg, învingând-o pe Tamara Zidansek, după o oră și 7 minute de joc, cu scorul de 6-0, 6-3. Pentru un loc în semifinalele competiției, dubla campioană de Grand Slam va juca împotriva Amandei Anisimova (locul 25 WTA), care a cedat numai două game-uri în duelul din optimi cu Ann Li, scor 6-0, 6-2.
Dacă va trece de Amanda Anisimova, Simona Halep o va înfrunta în semifinale pe Bianca Andreescu (22 de ani, 64 WTA). Sportiva care reprezintă Canada a avut o evoluție entuziasmantă în sferturi și a trecut de principala favorită, Daria Kasatkina, pe care a învins-o cu scorul de 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 23 de minute de joc.
CITEȘTE ȘI:
Wimbledon
Halep a băgat frica în spanioli! Ce scriu ibericii înaintea duelului cu Badosa de la Wimbledon
ACUM 3 ORE

Andreescu, viitoarea adversară a Simonei Halep la Bad Homburg, dacă trece de Anisimova

Simona Halep și Bianca Andreescu s-au întâlnit până acum o singură dată, la Shenzhen în 2019, în cadrul Turneului Campioanelor. Atunci, românca s-a impus după ce a cedat primul set, cu scorul de 3-6, 7-6, 6-3. De altfel, Bianca a suferit o accidentare la acel turneu care a ținut-o multă vreme pe margine.
În orice caz, până la meciul cu Andreescu, Simona Halep va trebui să treacă de Amanda Anisimova, a șasea favorită a turneului de la Bad Homburg. Partida dintre Simona Halep și Amanda Anisimova e programată ultima a zilei de joi pe arena centrală și nu va începe mai devreme de ora 19:00.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon
Super-computerul de predicții al Wimbledon a dat verdictul! Cine câștigă duelul Halep - Badosa
ACUM 5 ORE
Wimbledon
Simona Halep, a doua favorită la câștigarea Wimbledon! Jabeur, singura jucătoare mai bine cotată
ACUM 7 ORE