Eurosport
Iga Swiatek, în primul sfert de finală pe iarbă! Poloneza, previziune curajoasă înainte de Wimbledon
De
Publicat 28/06/2023 la 22:23 GMT+3
Iga Swiatek s-a calificat în sferturile de finală ale turnelui WTA de la Hamburg, după o victorie în minimum de seturi cu Jil Teichmann. Poloneza încearcă să-și îmbunătățească jocul pe această suprafață și a avut o previziune curajoasă pentru viitor.
Iga Świątek
Credit imagine: Imago
Iga Swiatek s-a calificat pentru prima dată în sferturile unui turneu jucat pe iarbă. Liderul mondial a trecut de elvețianca Jil Teichmann cu scorul de 6-3, 6-1, după o oră și 20 de minute.
O statistică extrem de interesantă spune că Swiatek și Jessica Pegula sunt jucătoarele din top 20 WTA cu cele mai puține victorii pe tablourile principale ale turneelor pe iarbă: câte 7 de fiecare.
Campioana de la Roland Garros a obținut astăzi a opta victorie pe iarbă și a 37-a a sezonului. 14 lovituri direct câștigătoare a reușit aceasta și a convertit 4 din cele 5 mingi de break avute de-a lungul partidei.
Tabloul sferturilor de finală de la Hamburg:
Citește și:
Iga Swiatek, previziune curajoasă înainte de Wimbledon
Iga Swiatek va fi principala favorită la Wimbledon, dar orice se poate întâmpla pe tabloul feminin. Poloneza a prezis că iarba ar putea deveni suprafața sa favorită, însă încă lucrează la îmbunătățirea jocului.
"Sunt destul de fericită pentru că am oportunitatea de a juca mai multe meciuri aici și astăzi a fost o zi bună, cu siguranță. Sunt mulțumită de felul în care am jucat și simt că am avut totul sub control, așa că e grozav.
Poate că iarba va deveni suprafața mea preferată. Acum doar mă concentrez pe procesul de învățare pe cât de mult posibil.
În fiecare zi simt că dobândesc mai multă experiență și cresc. Devine mai ușor în fiecare an să fac trecerea de la stilul de pe zgură la stilul de iarbă. Cred că asta vine odată cu experiența. Gândesc pozitiv când vine vorba de viitorul meu pe iarbă", a declarat Swiatek, după partida cu Teichmann.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo