Gabriela Ruse, victorie uriașă la Bad Homburg! A învins o jucătoare de top 10 WTA și e în optimi! Premieră în cariera româncei
Publicat 23/06/2026 la 13:41 GMT+3
Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Bad Homburg, după ce a învins-o fără drept de apel pe Linda Noskova, scor 6-1, 6-3. Aceasta a fost doar a 3-a victorie din cariera sportivei noastre contra unei jucătoare de top 10 WTA. Performanța Gabrielei e cu atât mai impresionantă cu cât cehoaica venea după titlul cucerit săptămâna trecută la Berlin.
Gabriela Ruse
Credit imagine: Getty Images
Gabriela Ruse (105 WTA) demonstrează că iarba e una dintre suprafețele sale favorite. După ce a făcut sferturi la s'Hertogenbosch la primul său turneu pe gazon din acest sezon, românca a început cu o victorie mare și turneul WTA 500 de la Bad Homburg.
Venită din calificări, Gabi a avut ghinion la tragerea la sorți, dând peste Linda Noskova (10 WTA), cap de serie 5 a competiției și campioană săptămâna trecută la Berlin. Cele două nu se mai întâlniseră până acum, însă cehoaica era mare favorită, fie și numai datorită poziției din clasament și a formei arătate recent.
Totuși, Ruse a făcut un meci de excepție și a obținut o victorie incontestabilă, scor 6-1, 6-3, în numai o oră de joc. Gabi a servit impecabil, reușind 11 ași și câștigând 78% din punctele în care a pus prima minge în teren. Noskova, o jucătoare foarte solidă la retur, și-a procurat doar două mingi de break, ambele ratate, ceea ce vorbește de la sine despre serviciul româncei. Ruse a fost la înălțime și în game-urile în care a primit, atacând aproape în permanență și foarte eficient serviciul doi al adversarei (a câștigat 82% din punctele în care Noskova a jucat cu serviciul doi; 14 din 17).
Gabriela Ruse, în optimi la Bad Homburg! Românca, victorie mare contra Lindei Noskova, numărul 10 WTA și campioana de la Berlin
Aceasta a fost doar a 3-a victorie din cariera Gabrielei Ruse împotriva unei adversare din top 10 mondial, după cele obținute în fața Paulei Badosa la Dubai 2022 și Barborei Krejcikova la US Open 2024. Astfel, succesul de azi reprezintă o premieră pentru sportiva noastră, aceea de a învinge o jucătoare din top 10 WTA pe iarbă.
Grație victoriei de astăzi, Gabi Ruse s-a apropiat serios de îndeplinirea obiectivului său de dinainte de Wimbledon, acela de a reveni în top 100 WTA. Ea este acum pe locul 97 în clasamentul LIVE, dar mai trebuie să câștige măcar un meci pentru a fi sigură că va fi printre primele 100 de jucătoare ale lumii la următoarea actualizare a clasamentului.
Pentru un loc în sferturile de finală de la Bad Homburg, Gabriela Ruse o va înfrunta pe Anna Kalinskaya, care în primul tur a trecut lejer de austriaca Sinja Kraus. Ruse și Kalinskaya s-au mai duelat doar de două ori până acum, împărțindu-și victoriile. Românca a câștigat primul meci direct, la un turneu ITF din Germania, în 2017, în timp de rusoaica s-a impus la începutul acestui an, la Adelaide.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
6
6
1
3
Promo
Promo