Irina Begu, meci de infarct cu Venus Williams, la Bad Homburg! Românca s-a calificat în optimi după o luptă incredibilă

Irina Begu a obținut luni calificarea în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Bad Homburg după un meci nebun, de aproape trei ore de joc. Sportiva noastră a învins-o la mare luptă pe fosta mare campioană din SUA, Venus Williams, beneficiară a unui wildcard.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Irina Begu, aflată în prezent pe locul 211 WTA, s-a calificat luni în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Bad Homburg după ce a învins-o cu mari emoții pe Venus Williams, câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam în carieră, dintre care cinci la Wimbledon.
Românca s-a impus în fața americancei cu scorul de 6-2, 4-6, 7-6 (6), la capătul unui meci care a durat aproape trei ore de joc. Begu conducea cu 6-2, 3-1 atunci când veterana din SUA a înclinat balanța în favoarea ei și a început să pună presiune pe adversara ei cu 11 ani mai tânără.
Venus chiar a servit pentru victorie la 5-3 în setul decisiv, însă Irina a pus presiune și s-a impus la retur. Acesta a fost al doilea meci direct dintre cele două, iar Irina a reușit să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în 2017 în fața legendarei Venus Williams, pe hardul de la Toronto.
CITEȘTE ȘI:

Irina Begu a trecut de Venus Williams cu mari emoții. Românca e în optimi la Bad Homburg

În timp ce Venus Williams a beneficiat de un wildcard din partea organizatorilor germani, Irina Begu a trecut de calificări la Bad Homburg. Sportiva noastră le-a învins pe Tamara Korpatsch și Diane Parry în minimum de seturi pentru a-și asigura locul pe tabloul principal.
Pentru Irina Begu urmează duelul cu favorita numărul 4, Karolina Muchova, care a beneficiat de un prim tur liber, fiind între primii 4 capi de serie. De patru ori s-au înfruntat Begu și Muchova în circuitul mondial feminin, iar scorul este 2-2, însă cele două s-au întâlnit doar pe zgură.
Turneul WTA 500 de la Bad Homburg reunește o parte dintre cele mai importante nume ale tenisului feminin înaintea startului de la Wimbledon. Printre principalele favorite se numără Iga Swiatek, Mirra Andreeva, Elina Svitolina și Karolina Muchova. Campioana en-titre a competiției este Jessica Pegula.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo