Badosa și-a explicat "aroganța" de la finalul meciului cu Jaqueline Cristian. Ce le-a spus spaniolilor de la Marca
Paula Badosa a oferit explicații cu privire la celebrarea sa inedită de la finalul meciului cu Jaqueline Cristian, din cadrul turneului Merida Open. Jucătoarea spaniolă s-a impus categoric în fața româncei, scor 6-2, 6-1, într-un meci care a durat doar o oră și șapte minute.
La celebración de Paula Badosa tras vencer a Jaqueline Cristian en los octavos del WTA Mérida 2025
Credit imagine: Eurosport
La finalul partidei, Badosa a sărbătorit victoria printr-o piruetă asemănătoare cu cea a unei balerine, gest care a atras atenția fanilor și a presei internaționale. Spaniola a explicat ulterior că nu a fost vorba de aroganță, ci de un mod special de a mulțumi suporterilor mexicani pentru susținerea lor.
"Poate că Mexic este țara în care sunt cea mai entuziasmată să joc. Sunt din Spania, dar m-am simțit mereu iubită în Mexic. Îmi place fusta mea și am vrut să fac ceva diferit", a declarat Badosa pentru publicația spaniolă Marca.
CITEȘTE ȘI:
- Maya Joint, noua senzaţie din WTA! Victorie la semifinalista de la Wimbledon şi un progres meteoric
- Pique nu se lasă! După "dezastrul" din Davis Cup, propune două noi reguli revoluționare în tenis
Badosa, după victoria cu Jaqueline Cristian: "Am vrut să fac ceva diferit"
Jucătoarea a mai dezvăluit că nu intenționa inițial să participe la turneu, dar apropierea sa de Mexic a determinat-o să ia această decizie pe ultima sută de metri: "Nu plănuisem să joc săptămâna aceasta, dar când am văzut că turneul se ține în Mexic, nu am ezitat să vin. Le-am spus celor din echipa mea: mergem, chiar dacă sunt obosită".
În ceea ce privește partida contra româncei, Badosa a recunoscut că, deși scorul a fost unul convingător, jocul său mai poate fi îmbunătățit: "Din exterior, totul a părut că a mers bine, am servit bine, dar există lucruri de îmbunătățit. O primă rundă nu este niciodată perfectă; există detalii care trebuie ajustate. Nu m-am simțit chiar atât de confortabil, dar am o zi pentru a progresa".
Badosa a subliniat importanța acestui debut de turneu reușit: "Știam că dacă îmi voi face jocul, lucrurile vor merge bine. Începutul cu un astfel de rezultat convingător înseamnă foarte mult". Paula Badosa va continua competiția de la Merida Open și o va întâlni în turul următor pe DariaSaville, ocupanta locului 121 WTA.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)