Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Becker: "El e cel mai bun jucător din lume, dacă facem abstracţie de Nadal, Federer şi Djokovic"

Cristian Mihală

Publicat 23/05/2020 la 16:32 GMT+3

Dominic Thiem este jucătorul cel mai bun din lume, dacă este să îi exceptăm pe cei trei titani, Federer, Nadal şi Djokovic. Acesta este verdictul dat de Boris Becker, care anticipează că în 2021 mai mulţi tineri jucători vor ajunge la maturitate.

Nadal, Federer şi Djokovic au împreună 56 de Grand Slamuri

Credit imagine: Eurosport

De peste 15 ani tenisul masculin a avut parte de hegemonia "Big 3", puţini jucători reuşind să câştige turnee importante cu excepţia lui Nadal, Federer şi Djokovic. Cei trei titani au acumulat împreună 56 de turnee de Grand Slam şi sunt văzuţi de cei mai mulţi dintre specialişti cei mai buni din istorie, doar ordinea fiind discutată.
Întrebat cine este cel mai bun jucător din lume, exceptându-i pe cei trei, Boris Becker nu a stat pe gânduri şi l-a nominalizat pe Dominic Thiem. Deţinătorul a 6 turnee de Grand Slam, cel poreclit "boom-boom" crede în austriac, care a demonstrat în ultimul an o constanţă impresionantă.
După două finale pierdute la Roland Garros, în faţa lui Nadal, Thiem a arătat că nu mai este atât de apăsat de presiune, în ultimul act de la Australian Open 2020. Acesta a făcut un meci mare împotriva lui Nole, care în cele din urmă s-a impus la Grand Slamul său preferat, scor 6–4, 4–6, 2–6, 6–3, 6–4.
"Cel mai bun jucător din tenisul masculin, exceptându-i pe cei trei - Nadal, Federer şi Djokovic -, este în opinia mea Dominic Thiem. A acumulat foarte multă experienţă, a jucat finale de Grand Slam. Parcursul lui la Australian Open 2020 a fost unul fantastic şi a reuşit, în finală, un meci mare împotriva lui Novak Djokovic", a spus Becker, citat de tennisworldusa.org.

2021, anul în care Nadal, Federer şi Djokovic vor fi ameninţaţi de "lupii tineri"

Tsitsipas (câştigător la Turneul Campionilor anul trecut) şi Zverev (învingător la aceeaşi competiţie, dar în 2018 şi semifinalist la Australian Open 2020) sunt sportivii din "NextGen" care au cel mai mare potenţial, crede Becker.
Cei doi au demonstrat deja că pot lupta de la egal la egal cu oricine, iar în 2021 pot ameninţa supremaţia celor trei titani.
"Îmi place foarte mult să îi urmăresc şi pe Stefanos Tsitsipas şi pe Alexander Zverev. Ambii au crescut mult şi mi-ar plăcea să îi văd pe Djokovic, Federer sau Nadal bătuţi de aceştia cât încă se află la cel mai înalt nivel. Poate chiar în 2021, cred că va fi un an interesant, pentru că foarte mulţi tineri au acumulat încredere şi experienţă astfel încât să ridice pretenţii în competiţiile mari", a mai spus fostul jucător german.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo