Belinda Bencic, salt uriaș în clasamentul WTA, după titlul de la Abu Dhabi! Anca Todoni "bate la ușa" Top 100
Rusoaica Anastasia Potapova a urcat un loc faţă de săptămâna trecută în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, de pe 32 pe 31, în urma titlului câştigat duminică la Transylvania Open.
Belinda Bencic
Credit imagine: Getty Images
În schimb, finalista de la Cluj-Napoca, italianca Lucia Bronzetti, a reuşit un salt de 16 locuri şi se află acum pe 56. Elveţianca Belinda Bencic, care a obţinut trofeul la Abu Dhabi, a urcat 92 de locuri şi se găseşte acum pe 65, scrie Agerpres.
Bielorusa Aryna Sabalenka se menţine pe primul loc, cu un avans de mai puţin de 200 de puncte faţă următoarea clasată, poloneza Iga Swiatek. Podiumul este completat de jucătoarea americană Coco Gauff, aflată la peste două mii de puncte de Swiatek.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic vine cu clarificări, după dezamăgirea de la Australian Open! Certitudinea sârbului
- Djokovic și Murray au decis! Ce se întâmplă cu parteneriatul celor doi + anunțul "The Times"
Anca Todoni e foarte aproape de debutul în Top 100 WTA
România are trei reprezentante în top 100, pe Irina Begu (78), Sorana Cîrstea (79) şi Jaqueline Cristian (87). Aproape de prima sută se află Anca Todoni (105) şi Elena-Gabriela Ruse (111). La dublu, Monica Niculescu se menţine pe 34, iar Gabriela Ruse pe 51. Jaqueline Cristian, finalistă la dublu la Cluj-Napoca, a făcut un salt de 21 de locuri şi este pe 141.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Aryna Sabalenka (Belarus) 8.956 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 8.770
3 (3). Coco Gauff (SUA) 6.538
4 (4). Jasmine Paolini (Italia) 5.288
5 (6). Jessica Pegula (SUA) 4.861
6 (7). Madison Keys (SUA) 4.680
7 (5). Elena Rybakina (Kazahstan) 4.588
8 (8). Qinwen Zheng (China) 4.095
9 (9). Emma Navarro (SUA) 3.709
10 (10). Paula Badosa (Spania) 3.588
............................................................
78 (77). Irina-Camelia Begu 877
79 (64). Sorana Cîrstea 866
87 (73). Jaqueline Cristian 826
105 (108). Anca Todoni 720
111 (112). Elena-Gabriela Ruse 690
158 (120). Ana Bogdan 464
208 (211). Miriam Bulgaru 338
238 (235). Patricia Maria Ţig 297
263 (263). Irina Bara 265
.........................................
859 (870). Simona Halep 28
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 10.750 puncte
2 (2). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 8.165
3 (3). Taylor Townsend (SUA) 7.378
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.805
5 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.850
6 (6). Liudmila Kicenok (Ucraina) 4.930
7 (7). Desirae Krawczyk (SUA) 4.868
8 (8). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.806
9 (13). Ellen Perez (Australia) 4.735
10 (9). Sara Errani (Italia) 4.706
....................................................
34 (34). Monica Niculescu 2.460
51 (51). Elena-Gabriela Ruse 1.934
141 (162). Jaqueline Cristian 563
190 (195). Irina Bara 414
265 (264). Briana Szabo 278
281 (279). Anca Todoni 264
...
1 (1). Aryna Sabalenka (Belarus) 8.956 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 8.770
3 (3). Coco Gauff (SUA) 6.538
4 (4). Jasmine Paolini (Italia) 5.288
5 (6). Jessica Pegula (SUA) 4.861
6 (7). Madison Keys (SUA) 4.680
7 (5). Elena Rybakina (Kazahstan) 4.588
8 (8). Qinwen Zheng (China) 4.095
9 (9). Emma Navarro (SUA) 3.709
10 (10). Paula Badosa (Spania) 3.588
............................................................
78 (77). Irina-Camelia Begu 877
79 (64). Sorana Cîrstea 866
87 (73). Jaqueline Cristian 826
105 (108). Anca Todoni 720
111 (112). Elena-Gabriela Ruse 690
158 (120). Ana Bogdan 464
208 (211). Miriam Bulgaru 338
238 (235). Patricia Maria Ţig 297
263 (263). Irina Bara 265
.........................................
859 (870). Simona Halep 28
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 10.750 puncte
2 (2). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 8.165
3 (3). Taylor Townsend (SUA) 7.378
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.805
5 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.850
6 (6). Liudmila Kicenok (Ucraina) 4.930
7 (7). Desirae Krawczyk (SUA) 4.868
8 (8). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.806
9 (13). Ellen Perez (Australia) 4.735
10 (9). Sara Errani (Italia) 4.706
....................................................
34 (34). Monica Niculescu 2.460
51 (51). Elena-Gabriela Ruse 1.934
141 (162). Jaqueline Cristian 563
190 (195). Irina Bara 414
265 (264). Briana Szabo 278
281 (279). Anca Todoni 264
...
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)