Aryna Sabalenka, victorie în prima partidă pe care a disputat-o după Roland Garros! Lidera mondială a atins o bornă impresionantă

Aryna Sabalenka a debutat cu dreptul în sezonul de iarbă. Lidera mondială a întâlnit-o pe Ekaterina Alexandrova în optimile turneului de la Berlin, câștigând cu un dublu 6-4 și calificându-se astfel în sferturile întrecerii. Acesta a fost al 400-lea succes al bielorusei.

Aryna Sabalenka - Diana Shnaider - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

La Roland Garros 2026, în sferturile de finală, Aryna Sabalenka părea că se îndreaptă spre o victorie clară, conducând cu scorul de 6-3, 4-1, 30-0 și mai apoi cu 6-3, 5-3, însă Diana Shnaider a reușit o revenire fantastică și s-a calificat în semifinale, impunându-se cu 3-6, 7-5, 6-0.
Imediat după ce partida s-a încheiat, lidera mondială a fost prezentă la conferința de presă. La cald, ea a spus că ia în calcul inclusiv retragerea din tenis, având în vedere că suferise la Paris una dintre cele mai mari decepții ale carierei. Până la urmă, jucătoarea din Belarus nu a recurs la această decizie radicală, iar astăzi și-a făcut debutul în sezonul de iarbă.

Aryna Sabalenka, victorie în meciul cu Ekaterina Alexandrova

Înscrisă la Berlin, Aryna Sabalenka a întâlnit-o astăzi pe Ekaterina Alexandrova. Sportiva din Rusia câștigase primul set al confruntării cu Anastasia Potapova din runda inaugurală, iar mai apoi s-a calificat mai departe grație abandonului adversarei, punând punct unei serii de cinci înfrângeri consecutive.
În primul joc al disputei de astăzi, Aryna Sabalenka și-a procurat două șanse de break, ambele salvate de Alexandrova. Ulterior, cele două jucătoare și-au ținut fără prea mari emoții serviciul până la 4-3 în favoarea rusoaicei, moment în care lidera mondială a început o serie de 12 puncte câștigate la rând și s-a impus în manșa inaugurală cu 6-4.
Sabalenka a produs break-ul și în startul setului secund, Alexandrova replicând cu un re-break. La 2-2, bielorusa a trecut din nou în față și nu și-a mai cedat serviciul până la final, calificându-se în sferturi cu un dublu 6-4. Următoarea adversară a sa va fi tânăra Nikola Bartunkova, care astăzi a învins-o pe Elise Mertens cu 6-1, 6-4.
  • Succesul de la Berlin a fost al 400-lea pentru Sabalenka în circuitul WTA.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo