După Simona Halep şi Angelique Kerber, de la Indian Wells s-a retras şi Bianca Andreescu. Sportiva din Canada nu s-a putut recupera la timp şi nu îşi va apăra trofeul din California cucerit anul trecut. Ocupanta locului 4 mondial are în continuare probleme la genunchi, iar revenirea în circuitul WTA se amână. Ultimul meci jucat de Bianca a avut loc în octombrie 2019, la Turneul Campioanelor.
Aşa cum mulţi ştiţi deja, trec printr-o accidentare suferită anul trecut, la Turneul Campioanelor. Recuperarea este una lungă şi aşteptam să revin pe teren şi să-mi apăr titlul de la Indian Wells, însă nu sunt pregătită 100%, din nefericire. Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru faptul că sunteţi alături de mine în acest proces. Cuvintele voastre frumoase sunt încurajatoare. Deşi sunt dezamăgită că nu voi juca săptămâna viitoare la un turneu care mi-a produs atâtea amintiri frumoase, sunt concentrată pe recuperare şi lupt din greu să revin pe teren cât mai curând posibil.
Anul trecut, Andrescu a primit o invitaţie la Indian Wells şi a devenit prima din istorie care se impune la turneul Premier Mandatory din această postură. În prezent ocupanta locului 4 în ierarhia mondială, Bianca Andreescu va părăsi top 10 WTA la următoarea actualizare de clasament. De la Indian Wells 2019, Bianca a disputat doar șase (!!!) turnee: Miami (s-a retras în optimile de finală),Roland Garros (s-a retras înainte de turul secund), Toronto (l-a câștigat), US Open (l-a câștigat), Beijing (sferturi de finală) și Turneul Campioanelor(s-a retras după un meci).
US Open
Clasamentul pentru Turneul Campioanelor: Emma Răducanu, salt uriaș. Cum arată TOP 10
13/09/2021 LA 09:12
Turneul de la Indian Wells, dotat cu premii totale în valoare de 8.761.725 de dolari, care va avea loc atât în circuitul feminin, cât şi în cel masculin, se va disputa în perioada 11-22 martie.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
US Open
O frază i-a schimbat întreaga carieră finalistei de la US Open, Leylah Fernandez
10/09/2021 LA 06:57
US Open
"Star absolut!". Britanicii se înclină în fața noii "regine", Emma Răducanu. Reacții uimitoare
10/09/2021 LA 06:21