Slovacia a produs surpriza și e în finala BJK Cup! Emma Răducanu, singura victorie a Marii Britanii

Slovacia a învins marţi, la Malaga, echipa Marii Britanii, scor 2-1, şi s-a calificat în finala Billie Jean King Cup, unde va înfrunta Italia. Emma Răducanu a obținut singura victorie a britanicelor în semifinala cu Slovacia.

Slovacia, Billie Jean King Cup 2024

Credit imagine: Getty Images

Echipa de tenis a Slovaciei s-a calificat marţi seara în finala competiţiei Billie Jean King Cup 2024 (fosta Fed Cup) dubă victoria de la dublu în faţa Marii Britanii, în condiţiile în care după partidele de simplu scorul era egal 1-1, scrie Agerpres.
La dublu, meciul decisiv, perechea Viktoria Hruncakova/Tereza Mihalikova s-a impus în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, în faţa britanicelor Olivia Nicholls/Heather Watson.
CITEȘTE ȘI:

Italia - Slovacia, marea finală Billie Jean King Cup! Victorie superbă a slovacelor cu Marea Britanie

După cum se ştie, la simplu, britanica Emma Răducanu (58 WTA) a învins-o în două seturi, 6-4, 7-5, pe Hruncakova (241 WTA), în timp ce Rebecca Sramkova (43 WTA) a dispus surprinzător în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-4, de Katie Boulter (24 WTA). Rebecca Sramkova a câștigat 18 meciuri de simplu din septembrie (inclusiv BJK Cup), mai mult decât orice altă jucătoare în acest interval.
Slovacia a ajuns pentru a doua oară în finala Fed Cup / Billie Jean King Cup ca stat independent, după ce a câștigat titlul în 2002 (cu Daniela Hantuchova, Janette Husarova și Henrieta Nagyova). În finală, Slovacia va întâlni echipa Italiei, care a eliminat Polonia în prima semifinală cu 2-1.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo