De ce refuză jucătoarele de top participarea la BJK Cup? Motivele invocate: "Cu o săptămână înainte de deadline am avut marea surpriză"
România va participa săptămâna viitoare în Grupa 1 Euro-Africană din Billie Jean King Cup, însă, la fel ca în noiembrie, Alexandra Dulgheru nu se va putea baza pe Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. În plus, căpitanul echipei a dezvăluit motivele pentru care mai multe sportive au spus "pas" acțiunii din Portugalia.
Sinner s-a calificat în finala turneului de la Miami, după o victorie în 2 seturi cu Zverev (SNTV)
Sursa video: SNTV
După ce a pierdut în grupele de calificare la turneul final, România a evoluat în play-off-ul din BJK Cup, întâlnind Polonia și Noua Zeelandă în localitatea Gorzow Wielkopolski. Tricolorele au ocupat locul secund și astfel au retrogradat în Grupa Regională 1.
Între 7 și 11 aprilie, la Oeiras, în Portugalia, 16 echipe se vor lupta pentru accederea în play-off-ul care se va desfășura la finalul anului. România a fost repartizată într-o grupă cu Franța, Norvegia și Letonia, iar în primele trei zile de concurs vor avea loc meciurile din grupă, urmând ca ulterior să se dispute partidele pentru calificarea în play-off, pentru clasament și pentru menținerea în Grupa 1.
În urmă cu 17 zile, Alexandra Dulgheru a stabilit lotul pe care va miza la a doua sa acțiune în calitate de căpitan. Jucătoarele care au acceptat să participe sunt Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Ilinca Amariei, Carmen Herea și Anamaria Federica Oana. Bertea și Lee au făcut parte din echipa României care s-a duelat cu Polonia și Noua Zeelandă în urmă cu doar câteva luni.
Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Miriam Bulgaru și Mara Gae nu vor juca. Care sunt motivele
Astăzi, Alexandra Dulgheru a vorbit despre selecția pe care a făcut-o. Ea a precizat că echipa era total alta cu o săptămână înainte de termenul limită, însă Ana Bogdan, Miriam Bulgaru și Mara Gae nu au putut onora convocările. În plus, vorbind despre Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, căpitanul echipei a spus că acestea vor să se axeze pe cariera din circuitul WTA.
"Jaqueline și Gabriela vor să se axeze mai mult pe turneele individuale. Cumva este de înțeles pentru că ele, în ultimii ani, și-au dat interesul pentru BJK Cup, au participat la aproape fiecare ediție și au dus echipa în finală. Prioritățile s-au schimbat acum puțin, le-am înțeles, nicio problemă, trebuie să trecem mai departe.
Noi le-am avut inițial în echipă pe Ana Bogdan, Miriam Bulgaru, Gabi Talabă (n.r. Lee), Ruxandra Bertea și Mara Gae. Cu o săptămână înainte de deadline am avut marea surpriză. Noi am vorbit cu fetele, doar să confirmăm (n.r. mai era de făcut). Ana a spus că de la Cluj nu prea a mai jucat pentru că a făcut pneumonie, Miriam Bulgaru a făcut COVID și este răcită întruna, iar Mara Gae era foarte bucuroasă să vină, însă ne-am trezit cu o problemă.
Ea, în septembrie, va merge în America pentru a juca la colegiu și am întrebat-o dacă e sigură că poate să joace, acolo au alte reguli. S-a interesat și nu prea putea să joace. Adică, putea să joace, dar pe riscul ei, era penalizată la fiecare meci pe care îl joacă. Riscul era prea mare", a declarat Alexandra Dulgheru la Digisport.
Alina Tecșor a vorbit la rândul ei despre selecție și a explicat cum a decurs acest proces. Antrenoarea a precizat că un factor important l-a reprezentat clasamentul mondial, dar staff-ul a analizat și forma jucătoarelor.
"Foarte simplu, din punctul meu de vedere. Clasamentul a fost unul dintre lucrurile care au contat foarte mult, dar a contat și forma sportivă, cât de jucate erau și câte meciuri au avut. Cumva, după ce ne-am consultat foarte mult, am ajuns la concluzia că Herea este una dintre cele mai în formă jucătoare, a câștigat foarte multe meciuri, are un clasament bun. La fel și Ilinca Amariei, de când a plecat în America este mai în formă decât era aici.
La Federica Oana, tot în urma clasamentului și a faptului că este tânără. În finalul anului trecut a jucat foarte bine și am vrut să îi dăm o șansă. Cumva, și aceste jucătoare trebuie să capete o experiență și să înlocuiască, ca să spun așa, jucătoarele experimentate. Noi suntem aici pentru că toate jucătoarele de dinainte și-au pus sufletul la echipa națională", a spus Alina Tecșor pentru sursa menționată mai sus.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)