A câștigat prin abandon cu Shapovalov și "a luat-o razna" pe teren: Celebrare "sălbatică" și comparație cu răstignirea lui Iisus

Diego Dedura-Palomero, un adolescent german de doar 17 ani, a fost protagonistul unuia dintre cele mai comentate momente ale turneului ATP 500 de la Munchen, după ce a obținut prima sa victorie pe tabloul principal, în fața canadianului Denis Shapovalov.

Diego Dedura-Palomero

Credit imagine: Facebook

Cu toate că succesul său a venit în urma abandonului lui Denis Shapovalov, tânărul jucător german a sărbătorit într-un mod cu totul inedit și, pentru unii, șocant: a desenat o cruce uriașă și s-a aruncat pe teren în dreptul ei, rămânând întins pe zgură ca și cum ar fi fost "răstignit", asemenea lui Iisus.
Diego Dedura-Palomero a intrat pe tabloul principal al turneului din postura de "lucky loser", după retragerea lui Gael Monfils. Clasat pe locul 549 în ierarhia ATP, puțini se așteptau ca tânărul să lase o amprentă semnificativă la Munchen.
Și totuși, marți, în meciul cu Denis Shapovalov, Dedura-Palomero a condus cu 7–6(2), 3–0 în momentul în care canadianul, vizibil afectat de o accidentare, a fost nevoit să abandoneze.
CITEȘTE ȘI:

Dedura-Paolmero, de la "lucky loser" la victorie cu Denis Shapovalov

Inițial, germanul a părut ușor jenat de modul în care a venit victoria, conștient de dificultățile fizice ale adversarului. Dar în câteva secunde, emoțiile au pus stăpânire pe el:
Diego s-a aruncat pe spate pe teren, cu brațele întinse pe o cruce pe care a desenat-o cu piciorul pe zgură într-o scenă pe care mulți au interpretat-o ca o blasfemie, mai ales că urmează Paștele. În aceeași notă, internauții au subliniat lipsa de empatie a tânărului tenismen german față de Shapovalov. Alții i-au dat dreptate, având în vedere efortul și pasiunea arătate la Munchen, din postura de lucky loser.
Deși în mod tradițional nu este considerat de bun gust să sărbătorești exuberant o victorie venită în urma abandonului adversarului, cazul lui Dedura-Palomero are circumstanțe atenuante. Pentru el, aceasta a fost nu doar prima victorie într-un turneu ATP, ci și o confirmare a potențialului său într-o lume a tenisului dominată de mari nume și așteptări imense.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo