Carlos Alcaraz (18 ani) tocmai a debutat în echipa Spaniei de Cupa Davis, într-o confruntare cu România. Considerat a fi urmașul lui Rafael Nadal în ATP, noul star spaniol a adus unul din cele trei puncte ale ibericilor, după ce l-a învins pe Marius Copil cu 2-0 la seturi, cu 6-4, 6-3.
După Spania – România, Carlos Alcaraz își îndreaptă atenția către primul Masters 1000 al anului, cel de la Indian Wells, care poate fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player, fiind hotărât să se testeze împotriva celor mai buni jucători ai lumii.
BNP Paribas Open
Clasamentul ATP are, de azi, un nou lider: Novak Djokovic. Schimbări importante la vârf
21/03/2022 LA 10:13
Recent, el și-a trecut în cont și primul titlu într-un turneu ATP 500, la Rio de Janeioro. Înainte de a pleca spre Statele Unite, tânărul jucător a acordat un interviu pentru Marca, ocazie cu care a făcut și câteva dezvăluiri:
Care a fost primul lucru pe care i l-a spus antrenorul său, Juan Carlos Ferrero, după ce a câștigat la Rio
"M-a felicitat și mi-a spus că trebuie să continuăm antrenamentele, că suntem abia la început, că asta nu e nimic. Gluma pe care o avem: 'Încă nu ai legat pe nimeni și trebuie să ții picioarele pe pământ'.

Carlos Alcaraz: "Șahul mă ajută să fiu mai rapid mental, să văd mișcarea pe care vrei să o faci, strategia"

Cum îl ajută șahul
"Șahul mă ajută pentru că ești concentrat, capul tău funcționează... Mă ajută să fiu mai rapid mental, să văd mișcarea pe care vrei să o faci, strategia... Să fiu concentrat tot timpul. La șah, ca și tenisul, dacă te pierzi pentru o clipă, jocul este deja amestecat. Sub acest aspect sunt două discipline destul de asemănătoare".
Ce a spus despre faptul că a ajuns în Top 20 la o vârstă mai fragedă decât Nadal, Federer și Djokovic
"Acest lucru îmi spune că sunt pe drumul cel bun. Alături de întreaga echipă mergem în aceeași direcție și aceste tipuri de date îmi spun că ar trebui să continui așa, să nu mă abat. "
Despre posibile confruntări cu Novak Djokovic și Rafael Nadal
"Da, vreau să-l înfrunt pe Djokovic și să joc din nou cu Rafa. Sunt mai matur și îmi gestionez mai bine emoțiile, dacă mă uit la meciul pe care l-am jucat cu Nadal la Madrid. Dacă îl voi mai întâlni, va fi altfel. S-ar putea să mă bată, dar cred că va fi diferit.
https://i.eurosport.com/2021/11/25/3260430.jpg
Despre schimbarea lui fizică, cu brațe și mușchi care au atras atenția la Australian Open
"Mă simt mult mai bine fizic, mai puternic, mai pregătit. Din punct de vedere fizic este important să știi că ești pregătit să suporți meciuri solicitante. Este ceva ce am căutat cu toată echipa".

Câștigă un Grand Slam în 2022?

Ce a încetat să mănânce pentru a fi atât de definit?
"Nu am încetat să mănânc nimic, pentru că nu am fost niciodată un băiat care să mănânce prost. Ceea ce am îmbunătățit este suplimentarea, fiind mai conștient de cât de important este să mănânci bine. A fost una dintre cheile schimbării mele fizice. "
Câștigă un Grand Slam în 2022?
"Anul acesta încă nu cred că sunt candidat la un Grand Slam. Dar dacă pot câștiga, nu spun nu, pentru că în tenis se poate întâmpla orice. "
BNP Paribas Open
Nadal, învins de accidentare, în finala Indian Wells: "Dureri și probleme de respirație. Am amețit"
21/03/2022 LA 09:14
BNP Paribas Open
Incredibil: toată echipa lui Taylor Fritz a încercat să îl convingă pe american să nu joace cu Nadal
21/03/2022 LA 07:36