Îi oprește Kyrgios seria incredibilă lui Nadal? Rafa se teme: "Nick joacă grozav!"

Rafael Nadal și Nick Kyrgios se vor întâlni în această noapte, în sferturile de la Indian Wells, în cea mai așteptată partidă de până acum de la turneul californian. "Matadorul" se așteaptă la o partidă grea, australianul fiind în mare formă.

Kick Kyrgios, Rafael Nadal

Credit imagine: AFP

Nadal își continuă seria perfectă din 2022, ajungând la 18 victorii din 18 meciuri odată cu succesul cu Reilly Opelka, din optimile Indian Wells.
Triplu învingător la Indian Wells (2007, 2009, 2013), Rafa țintește al 4-lea turneu al anului și al 37-lea Masters din carieră, ceea ce ar însemna egalarea recordului all-time al lui Djokovic. Până acolo, însă, are o misiune teribil de grea în fața imprevizibilului Nick Kyrgios.
"Nick joacă grozav. E unul dintre cei mai duri adversari din circuit, toți știu cât e de bun când e concentrat și motivat. Va fi un test foarte greu pentru mine, dar și o provocare pe măsură. Sunt foarte fericit că sunt în sferturile de finală", a spus Nadal, după duelul cu Opelka, potrivit atptour.com.
5-3 este scorul întâlnirilor Nadal - Kyrgios, de-a lungul timpului, australianul fiind mereu motivat la maximum când s-a aflat față în față cu Rafa, asta și din cauza schimburilor de replici destul de acide avute în trecut (majoritatea generate de rebelul Nick). Trebuie spus că două dintre meciurile directe dintre cei doi au avut loc pe zgură, unde Kyrgios nu a avut vreo șansă. Ca atare, pe hard, Nick conduce cu 3-2, pentru că un alt succes al "Matadorului" a venit pe iarbă, chiar la Wimbledon.

Nadal: "Cu Opelka am jucat cel mai bun meci al meu la Indian Wells 2022"

În privința partidei cu Opelka, chiar dacă din afară s-a văzut ca și cum Nadal nu ar fi fost la 100%, spaniolul e mulțumit.
Americanul măsoară 211 cm, fiind cel mai înalt tenisman din circuit, astfel că e aproape imposibil să îi contracarezi serviciul și, ulterior, forehandul.
"Cred că am jucat bine. A fost dificil, pentru că a fost destul de greu să îmi găsesc echilibrul în joc. Reilyy m-a împins în spatele liniei de fund și e greu să îți găsești o cadență astfel, nu ai multe oportunități să închizi punctele de acolo. E foarte greu să evoluezi împotriva lui, e dificil să îi controlezi armele: serviciul și forehandul. Sunt de părere, totuși, că am făcut față, estimez că am făcut cel mai bun meci al meu din acest turneu, până acum. Am fost capabil să gestionez bine tie-breakurile, acest succes înseamnă mult pentru mine", a mai spus Rafa.
Nadal - Kyrgios se joacă în această noapte, nu înainte de ora 0:00, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo