Carlos Alcaraz și-a spus marele of, după eșecul cu Daniil Medvedev de la Indian Wells: "Începe să mă obosească"
Publicat 15/03/2026 la 12:30 GMT+2
Carlos Alcaraz a suferit primul eșec din 2026 în a doua semifinală de la Indian Wells, în care a fost învins în minimum de seturi de Daniil Medvedev, scor 3-6, 6-7. La final, liderul ATP i-a atribuit toate meritele rusului, dar nu a ezitat să afirme că a obosit puțin din cauza faptului că "are în permanență o țintă pe spate", toți adversarii jucând la intensitate maximă împotriva sa.
Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev (Indian Wells 2026)
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz a avut un start de sezon de vis, cucerind trofeele la Australian Open și Doha, dar seria sa de victorii la rând s-a oprit la 16. În a doua semifinală de la Indian Wells, liderul mondial nu a avut replică în fața lui Daniil Medvedev, cedând în minimum de seturi, scor 3-6, 6-7.
La conferința de presă de după meci, ibericul a avut un discurs de clasă, recunoscând că rusul a jucat extraordinar, așa cum nu a mai făcut-o niciodată împotriva sa. Alcaraz era conștient că la un moment dat trebuia să vină și prima sa înfrângere în 2026 și probabil că acest eșec îl va elibera puțin de presiune.
Carlos Alcaraz a recunoscut că a obosit "să fie vânat" de toți adversarii, după eșecul cu Medvedev de la Indian Wells
De altfel, murcianul nu a ezitat să afirme că a început să obosească fiind "vânat" de absolut toți adversarii pe care îi întâlnește: "Ceea ce începe să mă obosească puțin este să am mereu acea țintă în spate. Cum am spus, nu l-am mai văzut niciodată pe Daniil jucând așa. Dar trebuie să accept. Trebuie să accept și să merg mai departe".
Alcaraz a dat de înțeles că nu se plânge de faptul că toată lumea vrea să-l învingă și a subliniat că e normal să se întâmple așa, iar pe viitor va fi pregătit să înfrunte orice tip de rezistență.
"Joc un tenis excelent. Și cred că le arăt jucătorilor și publicului că, dacă vor să mă învingă, trebuie să joace la capacitate maximă timp de o oră și jumătate sau două ore în fiecare meci. Trebuie să accept și să merg mai departe și să presupun că de acum înainte toată lumea va juca așa împotriva mea, așa că trebuie să fiu pregătit pentru asta", a adăugat ibericul.
Până la eșecul în fața lui Medvedev din California, Alcaraz nu mai pierduse un meci pe hard out-door de la Miami 2025, unde a fost învins surprinzător de David Goffin în turul secund. Între acea înfrângere și cea de duminică dimineața, ibericul a legat 34 de victorii pe hard out-door, a 3-a cea mai lungă serie din istoria tenisului (la egalitate cu Pete Sampras, dar mult în urma lui Jimmy Connors - 55 de victorii între 1973 și 1976, respectiv Roger Federer - 46 de victorii între 2005 și 2006).
Odată cu eliminarea de la Indian Wells, Carlos Alcaraz își va îndrepta atenția către Miami, turneu pe care l-a câștigat o singură dată în carieră, în 2022. Între timp, în această seară vom afla numele noului campion de la "Al 5-lea Grand Slam", în urma finalei dintre Jannik Sinner și Daniil Medvedev. Misiunea rusului va fi una foarte dificilă: elevul lui Darren Cahill și Simone Vagnozzi a arătat o formă de invidiat în California și are un mare ascendent moral în fața lui Daniil, câștigând ultimele 3 meciuri directe contra acestuia (4, dacă punem la socoteală și meciul de la Six Kings Slam 2024). În total, cei doi s-au întâlnit de 15 ori până în prezent, iar Sinner are un avantaj minim la directe (8-7). Totuși, ultima victorie a lui Medvedev datează de la Wimbledon 2024, iar pe hard rusul nu l-a mai învins pe Jannik din finala de la Miami din 2023.
Marea finală de la Indian Wells dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz va avea loc în această seară, începând cu ora 23:00. Înainte de acel duel vom afla numele campioanei de la feminin, în urma finalei dintre Aryna Sabalenka și Elena Rybakina (ora 20:00).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
3
63
6
77
Promo
Promo