Novak Djokovic, comparat înainte de Indian Wells cu o... "amibă"! Explicația legendarului Andre Agassi, fost antrenor al sârbului
Andre Agassi a făcut o comparație surprinzătoare înainte de Indian Wells, spunând că Novak Djokovic este "ca o amibă care te înghite și te trage sub apă". Fostul antrenor al sârbului explică, într-un podcast cu Andy Roddick, de ce stilul de joc al lui Nole este atât de greu de contracarat.
Rezumatul finalei Australian Open 2026, câștigată de Carlos Alcaraz în fața lui Novak Djokovic
Sursa video: Eurosport
Cu puțin timp înainte de startul turneului de la Indian Wells, Novak Djokovic a fost descris într-un mod cât se poate de neobișnuit de fostul mare campion american Andre Agassi. Invitat în podcastul moderat de Andy Roddick, Agassi a făcut o comparație surprinzătoare pentru a explica stilul de joc al sârbului.
Agassi, care l-a antrenat pe Djokovic timp de aproximativ șase luni, începând din mai 2018, spune că această perioadă i-a oferit o perspectivă specială asupra modului în care sârbul își domină adversarii pe teren.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic, Sinner și Medvedev, în proba de dublu la Indian Wells! Partenerii + tragerea la sorți a competiției
- Cine vine după Alcaraz și Sinner? "Aleșii" lui Novak Djokovic: "Foarte buni! Merită!"
Andre Agassi l-a comparat pe Novak Djokovic cu o "amibă" înainte de Indian Wells
"Novak Djokovic este ca o amibă care te înghite și te trage sub apă. Te poate învinge defensiv, te poate învinge ofensiv. Te poate bate în orice fel își dorește", a spus Agassi.
Comparația este una neașteptată, însă fostul lider mondial a subliniat capacitatea extraordinară a lui Djokovic de a se adapta în orice situație de joc. De-a lungul carierei, sârbul s-a remarcat tocmai prin versatilitatea sa: poate domina schimburile lungi din defensivă, dar este la fel de eficient și atunci când preia inițiativa în atac.
Relația profesională dintre Agassi și Djokovic a fost relativ scurtă, dar a venit într-un moment delicat pentru tenismenul sârb, care încerca atunci să-și regăsească forma după o perioadă complicată din punct de vedere sportiv. Colaborarea, începută în 2018, nu a durat decât jumătate de an, însă experiența a rămas una memorabilă pentru fostul campion american.
La Indian Wells, Djkokovic a beneficiat de un prim tur liber. În runda secundă, super-campionul sârb îl va înfrunta în premieră pe Kamil Majchrzak din Polonia (57 ATP). Novak Djokovic va participa pentru a 17-a oară la Indian Wells. În 2025, acesta a fost eliminat în al doilea tur, iar în 2024 în runda a treia, acelea fiind primele sale apariții în competiție după anul 2019. Ultima dată când a trecut de optimi, Nole a câștigat trofeul, în 2016. El deține cinci titluri la Indian Wells, obținute în 2008, 2011, 2014, 2015 și 2016.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
4
6
6
6
1
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)