Simona Halep s-a calificat fără prea mari emoții în sferturile de finală de la Indian Wells, după ce a trecut în două seturi de Sorana Cîrstea. Simona a început ca din tun și și-a adjudecat primul set cu 6-1, la diferența atât de mare contribuind și numărul mare de greșeli comise de Sorana. Aceasta a început mai bine manșa secundă și a condus cu break, dar Simona a revenit și s-a impus în final cu 6-1, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 24 de minute de joc.
Pentru un loc în semifinale, Simona va juca împotriva croatei Petra Martic, care a învins-o ceva mai devreme pe rusoaica Ludmilla Samsonova, scor 7-6 (6), 6-4.
Citește și:
Roland-Garros
French Open 2022: informații, premii și favoriți
ACUM 7 ORE

Simona Halep - Petra Martic, în sferturi la Indian Wells

Simona Halep și Petra Martic nu sunt străine una de cealaltă, cele două întâlnindu-se în alte 3 rânduri până acum. Primul duel direct a avut loc acum 11 ani, croata impunându-se la Copenhaga în 3 seturi foarte disputate (6-3, 5-7, 7-5).
În următoarele două partide directe victoria i-a revenit Simonei. Prima a fost în 2015, la Goangzhou (6-4, 6-2), iar a doua în 2018, chiar la Indian Wells (6-4, 6-7, 6-3). De notat că întâlnirea de acum 4 ani a avut loc tot în sferturile de finală ale prestigiosului turneu din California, în ceea ce a reprezentat cea mai bună performanță a croatei la această competiție. După victoria de atunci cu Martic, Simona a pierdut în semifinale cu Naomi Osaka. Totuși, românca are în palmares acest trofeu, câștigând în 2015.
Petra Martic se află momentan pe locul 79 WTA, dar în ianuarie 2020 ocupa poziția a 14-a în ierarhia mondială. Ajunsă la 31 de ani, jucătoarea din Croația are în palmares un singur titlu WTA, la Istanbul, în 2018. La turneele de Grand Slam, un sfert de finală la Roland Garros (2019) reprezintă punctul culminant al carierei Petrei Martic.
Fără îndoială, Petra Martic traversează cea mai bună formă din acest sezon. Aceasta a pierdut în primul tur la cele două turnee jucate pe tărâm australian la începutul anului, Melbourne Sumnmer Set și Australian Open, iar apoi nu a reușit să treacă mai departe de runda secundă la turneele de la Sankt Petersburg și Montpellier. Croata și-a găsit însă cadența la Indian Wells, unde a învins câteva jucătoare mai bine clasate decât ea, cea mai răsunătoare victorie fiind cea împotriva Emmei Răducanu.
Ținând cont de palmares și pozițiile dinn clasament, Simona Halep este mare favorită la meciul cu Martic din sferturi, dar croata a demonstrat în trecut că are suficiente arme pentru a se bate de la egal la egal cu jucătoare mult mai consacrate.
Meciul dintre Simona Halep și Petra Martic va avea loc miercuri seara sau joi dimineața, în funcție de ora pe care organizatorii o vor stabili ulterior.
Rothesay Classic Birmingham
Simona Halep, anunțată pe lista de start la un turneu important, la care a participat o singură dată
ACUM 8 ORE
Roland Garros
Simona Halep, antrenament de 5 stele la Roland Garros! Rivala alături de care se pregătește la Paris
ACUM 16 ORE