După ce i-au învins pe Djokovic și Tsitsipas, verii Rinderknech și Vacherot au obținut un rezultat sublim la Indian Wells! Cei doi vor disputa finala

Arthur Rinderknech și Valentin Vacherot s-au calificat aseară în finala turneului de dublu masculin de la Indian Wells. Perechea, care i-a eliminat din competiție pe Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas, a ajuns în premieră în ultimul act în această formulă, demonstrându-și potențialul.

Arthur Rinderknech și Valentin Vacherot

Credit imagine: Getty Images

Arthur Rinderknech și Valentin Vacherot au obținut aseară calificarea în finala turneului de dublu masculin de la Indian Wells. Perechea franco-monegască a trecut în trei seturi, în penultimul act al competiției, de Yuki Bhambri și Andre Goransson, scor 6-5, 6-7 (3), 10-5, după o oră și 53 de minute de joc.
Cei doi sportivi, care sunt veri și care s-au făcut remarcați la finalul anului 2025, s-au calificat în premieră în această formulă într-o finală, demonstrându-și potențialul ca pereche în această săptămână.
Anterior competiției din California, ei au mai jucat doar 3 meciuri împreună, fiind învinși de fiecare dată: la Monte Carlo în 2024 și 2025, respectiv la Australian Open în acest sezon.
La Indian Wells lucrurile au mers mai bine pentru ei, iar printre cei pe care i-au eliminat din competiție se numără Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas, care au format în premieră o pereche în această primăvară.
În finala turneului Masters 1000 din California, cei doi veri se vor duela la noapte, de la ora 03:00 (ora României), cu perechea Guido Andreozzi / Manuel Guinard, care a trecut în semifinale de favoriții nr. 1, Marcel Granollers / Horacio Zeballos, scor 6-7 (13), 6-3, 10-5.

Vacherot și Rinderknech, de la adversari în finală la finaliști de aceeași parte a fileului

Valentin Vacherot și Arthur Rinderknech s-au făcut remarcați la finalul anului 2025, când s-au înfruntat în finala Masters-ului de la Shanghai. Duelul a marcat un moment istoric în tenisul mondial, pentru că cei doi finaliști sunt veri.
Monegascul, care era pe locul 204 ATP la începutul competiției, a făcut turneul vieții, începând din calificări și ajungând în ultimul act, dar și pentru reprezentantul Franței au fost cele mai bune două săptămâni din carieră, el bifând abia a doua finală la nivel ATP, după cea pierdută în fața lui Thanasi Kokkinakis la Adelaide 2022.
În semifinale, Vacherot l-a învins în două seturi pe Novak Djokovic, care a fost afectat de probleme fizice, în timp ce Rinderknech a eliminat un alt mare favorit, pe Daniil Medvedev, după ce a revenit de la 0-1 la seturi.
Apoi, în finală, cei doi veri au oferit un spectacol agreabil, în care monegascul s-a impus după o luptă acerbă, scor 4-6, 6-3, 6-3, producând una dintre cele mai mari surprize din istoria tenisului, cucerind un titlu de Masters, după ce până acum nu ajunsese nici măcar într-o optime de finală la un turneu ATP.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol