Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, întrebată despre Sorana Cîrstea, în studioul Tennis Channel. Ce a spus de rivala sa

Cristian Mihală

Publicat 16/03/2022 la 08:05 GMT+2

Simona Halep a învins-o pe Sorana Cîrstea fără probleme în optimile Indian Wells, scor 6-1, 6-4, iar după meci a fost invitată în studioul Tennis Channel. Românca a vorbit la superlativ de Sori și a dezvăluit că e într-o perioadă fantastică din punct de vedere al încrederii.

Simona Halep, în sferturile Indian Wells 2022

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep va evolua iar în sferturile de finală de la Indian Wells, pentru prima oară din 2018 până în prezent. Parcursul nu a fost unul ușor, în contextul în care în turul 3 a dat peste Cori Gauff, iar în optimi a trebuit să treacă de Sorana Cîrstea, care e într-o formă de zile mari. Invintată în studioul Tennis Channel, Halep a gratulat-o pe compatrioata sa, care, din punctul ei de vedere, face sezonul carierei.
"Cu siguranță că e o jucătoare excelentă, cred că are cel mai bun sezon al carierei. Asta în condițiile în care e trecută de 30 de ani, ceea ce e și mai impresionant. Se simte încrezătoare, a avut multe victorii importante, iar jocul e super-super solid, lovește foarte tare. Nu e niciodată ușor să returnezi mingile acelea, dar am fost tare pe picioare, am deschis unghiurile la momentul potrivit și am fost agresivă când am avut ocazia. Cred că a fost o partidă bună pentru amândouă", a spus Halep la Tennis Channel.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, plină de încredere înainte de sferturile Indian Wells

În contextul în care Barty și Krejcikova nu evoluează, fiind accidentate, Halep e văzută printre marile favorite să cucerească titlul la Indian Wells, alături de Swiatek și Badosa.
Simona pare că își asumă acest statut, dezvăluind că se simte în cea mai bună formă și are încredere enormă. Asta și ca urmare a faptului că terenurile de la Indian Wells sunt destul de lente, ceea ce o avantajează enorm. În plus, vântul din deșertul californian e pe plancul româncei, ea fiind capabilă să se adapteze excelent la aceste condiții.
"Iubesc acest turneu, iubesc să fiu aici, am avut cele mai frumoase momente din cariera de până atunci în 2015, când am câștigat. Era cel mai mare turneu pe care îl câștigam. Am încredere multă, condițiile îmi plac, sunt bune pentru mine. Am un plus de putere, terenurile nu sunt atât de rapide. Cred că am gestionat foarte bine meciurile până acum, asta și datorită încrederii. Când ai încredere, joci cel mai bun tenis al tău", a mai spus Simo.
Halep are un raport victorii/înfrângeri de 14-3 în acest sezon, nicio altă sportivă din WTA neavând mai multe succese în 2022. Simo pune această revenire în top pe seama constanței și a muncii depuse. Chiar dacă a trecut de 30 de ani, campioana noastră muncește în continuare enorm și se dedică 100% tenisului.
"Am fost foarte constantă în carieră, tenisul a fost mereu o prioritate și încă este. Muncesc din greu, în fiecare săptămână, în fiecare zi și sunt foarte motivată. Anul trecut a fost cel mai greu din cariera mea (n.r. din cauza accidentărilor), am avut dubii că voi din nou în sferturile unui turneu mare, dar iată-mă. Am încredere multă, am bucuria de a juca și asta mă ajută să privesc înainte și să cred că sunt încă suficient de bună", a concluzionat campioana noastră.
Simona Halep va juca în sferturile de finală cu Petra Martic, o adversară abordabilă, cel puțin pe hârtie. În cazul în care va trece de croată, campioana noastră o va întâlni cel mai probabil pe Iga Swiatek, în semifinalele Indian Wells. Partida Simona Halep - Petra Martic va fi în format LIVE-TEXT, în această noapte, nu înainte de ora 0:00, pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo