Simona Halep, savuroasă după victoria cu Alexandrova la Indian Wells: "Le mulțumesc organizatorilor pentru asta"

Simona Halep s-a calificat în această seară în turul al treilea la Indian Wells, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova în 3 seturi.

Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep, ocupantă a locului 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a trecut, vineri, cu 6-2, 4-6, 6-2, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 52 WTA, la capătul unui meci care a durat o oră și 48 de minute de joc. În continuare, sportiva noastră se va duela cu învingătoarea meciului dintre Gauff și Liu.
Partida din turul 3 de la Indian Wells se va disputa duminică, la o oră pe care organizatorii o vor comunica în decursul zilei de mâine. Sportiva noastră, care a cucerit titlul la Indian Wells în 2015, a fost savuroasă la interviul de după meci, un duel pe durata căruia a fost constant susținută din tribune de suporteri.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, savuroasă la interviul de după victoria cu Alexandrova

"E întotdeauna o atmosferă frumosă oriunde joc. Le mulțumesc tuturor fanilor care vin mereu la meciurile mele și mă susțin. Am făcut același lucru, am văzut intâlnirile directe, știam că nu va fi ușor. Știam că joacă plat și puternic, am vorbit cu echipa mea despre meci înainte de partidă. Sper să joc la următorul meci mai bine.
Sunt o persoană matinală, îmi place să joc când soarele strălucește, așa că mulțumesc organizatorilor. Am experiență acum și de abia aștept să joc în orice moment al zilei. Echipa mea va urmări meciul Gauff – Liu, am o zi liberă, doar mă voi bucura de această victorie și mă voi pregăti de următorul duel. M-am simțit bine azi pe teren și sper să produc multe alte puncte superbe în viitor și să mă bucur la fel cum am făcut-o azi", a spus Simona Halep.
Simona Halep nu e singura jucătoare calificată în turul 3 la Indian Wells. Sorana Cîrstea a obțintu de asemenea calificarea în acea fază a competiției după ce a trecut de Ajla Tomljanovic, pe care nu o mai învinsese niciodată până în prezent. Dacă Simona și Sorana își respectă statutul de favorite, ele se vor întâlni în optimile de finală la Indian Wells.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo