După eliminările lui Begu și Ruse, ne îndreptăm atenția către cel mai bine clasate sportive din România: Halep și Cîrstea ocupă locurile 26 și 27 WTA. Cele două au statutul de capi de serie la Indian Wells, astfel că sunt calificate direct în turul secund, unde vor evolua azi.
Halep o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova, într-o partidă care se va desfășura pe terenul 3. Organizatorii au programat disputa ca deschidere a zilei, astfel că cele două vor păși în arenă la ora României 21:00.
Partida de azi va fi a 5-a dintre Halep și Alexandrova, scorul întâlnirilor directe fiind în acest moment 2-2. Cele două s-au întâlnit anul trecut în două rânduri, rusoaica impunându-se în sferturile de finală de la Gippsland Trophy. Apoi, la Stuttgart, sportiva noastră și-a luat revanșa, trecând de Ekaterina tot în sferturile de finală.
Roland Garros
Ora de start a meciului Simona Halep - Nastasja Schunk în primul tur la Roland Garros 2022
ACUM 9 ORE

Simona Halep - Ekaterina Alexandrova, la Indian Wells. La ce să ne așteptăm?

Jurnaliștii de la sportskeeda.com au analizat partida de diseară și se așteaptă la o partidă relativ echilibrată, dar consideră că Simona se va impune în două seturi.
"Halep va intra în meci ca favorită clară la victorie, dacă luăm în considerare experiența ei și forma actuală. În ciuda faptului că românca a pierdut în fața câtorva adversare clasate mai slab, mai ales în 2021, este încă capabilă de un tenis excelent.
Halep are un serviciu decent, dar se va baza foarte mult pe loviturile ei puternice pentru a face puncte. Returul româncei este excelent, dar marele atu e că poate să acopere excelent terenul, ceea ce îi va îngreuna misiunea Alexandrovei.
Rusoaica este bună la serviciu, dar de multe ori comite duble greșeli. Al doilea serviciu al ei este un motiv de îngrijorare, mai ales atunci când se confruntă cu cineva ca Halep, care este printre cele mai bune la retur, din circuit.
Alexandrova va fi cât se poate de agresivă pentru a pune presiune pe Halep. Totuși, românca ar trebui să poată câștiga fără mari emoții", notează jurnaliștii sursei citate.

Sorana Cîrstea va juca la aceeași oră cu Halep, la Indian Wells

În ceea ce o privește pe Cîrstea, disputa acesteia cu Ajla Tomljanovic e programată pe terenul 9, tot în deschiderea zilei (ora 21:00).
Grație clasării superioare și a formei, românca pleacă din postura de favorită, dar trebuie spus că australianca a câștigat cele două dispute anterioare, la Beijing (2014) și Cincinnati (2018), de fiecare dată în două seturi.
Pentru a accede în turul secund la Indian Wells 2022, Tomljanovic a trecut de Hailey Baptiste, deținătoare a unui wildcard, după o dispută maraton, care a avut nevoie de set decisiv. Anterior, sportiva de la Antipozi pierduse 3 partide la rând, una împotriva Gabrielei Ruse, la Dubai.
Simona Halep și Sorana Cîrstea au șansa să se întâlnească în optimile de finală, culoarul fiind unul favorabil, după ce principala favorită a competiției, Barbora Krejcikova, s-a retras din cauza unei accidentări la cot.
Roland Garros
Mouratoglou a dezvăluit ce rol are în echipa Simonei Halep, înainte de RG: "Nu sunt Dumnezeu!"
ACUM 12 ORE
Roland Garros
Roland Garros | Istoria turneului de Grand Slam din capitala Franței
ACUM 13 ORE