Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cori Gauff, în optimi la Indian Wells! Americanca a egalat o performanță a Serenei Williams

Nicu Savin

Actualizat 11/03/2024 la 23:04 GMT+2

Cori Gauff s-a calificat în optimile de finală de la Indian Wells, după ce a trecut în două seturi de Lucia Bronzetti, scor 6-2, 7-6 (5). A 3-a jucătoare a lumii a devenit astfel prima americancă de la Serena Williams încoace care atinge de mai multe ori optimile la Indian Wells va adolescentă.

Cori Gauff

Credit imagine: Eurosport

Cori Gauff a avut un start dificil la Indian Wells, având nevoie de tie-break în decisiv pentru a trece de Clara Burel, dar odată cu înaintarea în competiție amaricanca pare că își intră în ritm. În această seară, a 3-a jucătoare a lumii s-a calificat fără mari emoții în optimile de finală, după o victorie în două seturi în fața Luciei Bronzetti (53 WTA).
Americanca a câștigat repede primul set, scor 6-2, asta după ce a salvat 9 mingi de break ale adversarei. Paradoxal, italianca și-a mai creat numai două mingi de break în actul secund, dar acesta a fost mult mai echilibrat. Gauff a avut 4-2, dar adversara a revenit imediat și în cele din urmă s-a ajuns în tie-break. Bronzetti a condus cu 5-4 și a avut două servicii, dar Gauff a reușit să-și adjudece apoi 3 puncte la rând și s-a impus în final cu 6-2, 7-6 (5), la capătul a o oră și 51 de minute de joc.

Cori Gauff, pe urmele Serenei Williams la Indian Wells

Pe 13 martie, Gauff va împlini 20 de ani, astfel că partida de azi a fost ultima a sa în calitate de adolescentă și a însemnat a 157-a victorie, un număr mai mult decât lăudabil. De asemenea, a fost victoria cu numărul 51 pentru Gauff în turneele WTA 1000, ceea ce reprezintă un record absolut de când acest gen de competiții s-au reformat.
Odată cu succesul de azi, Gauff a mai atins o bornă importantă în tenisul american, devenind prima jucătoare de peste Ocean de la Serena Williams încoace care ajunge în optimi la Indian Wells de mai multe ori, ca adolescentă. Cea mai mare jucătoare din istorie a ajuns în această fază a competiției în 2000 și 2001, înainte să împlinească 20 de ani.
Anul trecut, Gauff a ajuns până în sferturi la turneul din California, unde a cedat fără drept de apel în fața Arynei Sabalenka (4-6, 0-6). Pentru a repeta măcar acel parcurs, Cori Gauff va trebui să treacă în optimi de Naomi Osaka sau Elise Mertens, care se vor duela în această noapte într-unul dintre cele mai interesante partide din turul 2. Gauff a mai jucat de 4 ori cu nipona, iar scorul la directe e egal, 2-2, în timp ce pe sportiva din Belgia nu a mai întâlnit-o niciodată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo