Irina Begu, la un pas de un duel cu Elena Rybakina! Ce șanse îi dau specialiști să treacă în turul 3 la Indian Wells

Irina Begu s-a calificat în turul 2 la Indian Wells, grație victoriei cu 7-5, 3-6, 6-1 în fața lui Ann Li. Românca e la doar un pas de un duel stelar cu Elena Rybakina, însă sportiva noastră e cotată cu șansa a doua în meciul pe care îl va juca în runda secundă.

Begu v Ruse - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari, miercuri, după ce a dispus de americanca Ann Li cu 7-5, 3-6, 6-1.
Begu (34 ani, 74 WTA) s-a impus după mai bine de două ore de joc (2 h 04 min), relatează Agerpres.
Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Li (24 ani, 66 WTA). Li s-a impus cu 7-5, 7-5 în 2021, în sferturi la Tenerife, iar Begu a câștigat anul trecut, în sferturi la Palermo, cu 6-3, 6-4.
Pentru Begu urmează acum duelul cu favorita numărul 25 a competiției, Katie Boulter. Britanica, ocupantă a locului 38 WTA, va juca primul meci de la Australian Open încoace, fiind ținută pe bară de o accidentare la picior, scrie AUNews.yahoo.
Ea a ratat astfel turneele de la Doha și Dubai, iar lipsa de meciuri poate cântări decisiv în duelul cu Irina. Românca pornește cu șansa a doua, având cote cuprinse între 2,20 și 2,50 la casele de pariuri, în timp ce Boulter e favorita bookmarkerilor, cu cote cuprinse între 1,40 și 1,60.
Dacă o va elimina pe Boulter, care nu e o sperietoare, Irina Begu ar putea avea parte de un duel de gală în turul 3, cu Elena Rybakina. Sportiva din Kazahstan, campioană la Wimbledon 2022, are parte de un duel facil în turul 2, fiind puțin probabil să fie eliminată. Suzan Lamens (64 WTA) îi va ieși în cale Rybakinei până la un posibil duel cu Begu, balanța părând foarte dezechilibrată în favoarea sportivei de pe locul 7 mondial.

Irina Begu s-a calificat azi noapte în turul 2 la Indian Wells, unde le așteaptă și pe Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea

Irina Begu și-a asigurat un cec de 35.260 de dolari și 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea va juca împotriva britanicei Katie Boulter (28 ani, 38 WTA), cap de serie numărul 25, un duel în premieră.
În meciul cu Ann Li, românca a reușit, după un start echilibrat de joc, să se distanțeze pe tabelă la 4-2, după ce a legat 3 game-uri consecutive. Begu a ratat apoi o serie similară, de 3 game-uri, iar Li a preluat conducerea, scor 5-4.
Sportiva noastră, ocupanta locului 74 mondial, a revenit în joc și a reușit să câștige iar 3 game-uri la rând, punând capăt primului set înainte de tiebreak.
În partea a doua a meciului, jucătoarea din SUA s-a aflat la conducere de la început până la sfârșit, reușind destul de rapid să se distanțeze la două game-uri de Begu, care nu a putut să recupereze.
Li a restabilit, astfel, egalitatea la seturi și a trimis partida în decisiv, unde românca a avut o prestație foarte bună. Irina Begu nu i-a mai dat nicio șansă adversarei sale în setul 3, în care a cedat un singur game.
Sportiva noastră a obținut, astfel, calificarea în turul 2 la Indian Wells, unde va avea o misiune mai dificilă. Begu o va înfrunta pe favorita numărul 25 a competiției, Katie Boulter, jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit niciodată până acum.
Jaqueline Cristian (26 ani, 79 WTA) o va înfrunta în primul tur pe rusoaica Veronika Kudermetova (27 ani, 51 WTA), pe care o conduce cu 2-1 în meciurile directe. Kudermetova a câștigat prima confruntare, în 2017, la Monzon (Spania), cu 6-1, 6-1, în primul tur. Românca s-a impus în următoarele două dueluri, în 2020, în Fed Cup, cu 7-5, 6-3, la Cluj-Napoca, și în 2021, la Linz, în sferturi, cu 6-3, 7-6 (7/5).
Sorana Cîrstea (34 ani, 111 WTA), care a beneficiat de un clasament protejat, va juca în primul tur contra unei adversare venite din calificări, australianca Maya Joint (18 ani, 85 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo