De ce a clacat Andreeva la Indian Wells. O fostă mare campioană din Rusia a găsit explicația: "E șocant.Din cauza asta... mare păcat!"
Elena Vesnina a explicat de ce Mirra Andreeva a pierdut surprinzător la Indian Wells în fața Katerinei Siniakova și a clacat emoțional. Fosta campioană rusă spune că presiunea de a-și apăra titlul și emoțiile au făcut diferența, iar tânăra jucătoare "ar fi trebuit să câștige în două seturi".
Elena-Gabriela Ruse - Mirra Andreeva - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Eliminarea surprinzătoare suferită de Mirra Andreeva în turul al treilea al turneului BNP Paribas Open și ieșirea nervoasă a sportivei continuă să stârnească reacții în Rusia. Fosta mare jucătoare Elena Vesnina, campioană olimpică la dublu în 2016 și fost lider mondial la această probă, a analizat înfrângerea rusoaicei în fața cehoaicei Katerina Siniakova, scor 6-4, (7) 6-7, 3-6.
Vesnina consideră că presiunea de a-și apăra titlul și emoțiile au fost decisive în meciul pierdut de Andreeva: "Mirra s-a confruntat pentru prima dată cu o sarcină foarte dificilă – să apere un număr uriaș de puncte. Orice ar spune Mirra, este clar că încearcă să ia presiunea de pe umerii ei, dar ea există.
Vrei să joci din nou bine acolo unde ai câștigat. Vrei să mergi mai departe pe tablou, dar adversarele au o atitudine specială când știu că îți aperi titlul. Katerina Siniakova este o adversară dificilă. Este foarte experimentată și are un stil de joc foarte particular", a declarat Vesnina.
CITEȘTE ȘI:
- Rușii, siderați de atitudinea Mirrei Andreeva! Un fost lider ATP o face zob: "De nejustificat!"
- Andreeva s-a gândit la Serena Williams după ce le-a zis fanilor "să se ducă dracu", la Indian Wells. Anunțul rusoaicei
Mirra Andreeva a clacat la Indian Wells. Elena Vesnina a comentat eșecul tinerei rusoaice
Fosta jucătoare din Rusia este de părere că Andreeva a avut meciul în mână, dar emoțiile și condițiile dificile au schimbat cursul partidei: "Mirra ar fi trebuit să câștige acest meci și să-l închidă în două seturi, dar emoțiile au fost prea puternice. A fost destul de vânt, mingea zbura mult - poate că nu simțea mingea pe rachetă. Siniakova a reușit să o atragă în jocul ei. Exact așa s-a ajuns ca, la final, Andreeva să nu mai joace stilul ei, ci stilul adversarei", a explicat Vesnina.
Aceasta a adăugat că înfrângerea este cu atât mai dureroasă pentru rusoaică, deoarece nu a reușit să-și apere punctele obținute anul trecut la Indian Wells: "Este păcat că Mirra nu a reușit să meargă mai departe, dar acum va trebui să muncească puțin mai mult la ea și împreună cu echipa ei pentru a face față acestei presiuni și provocări. Astfel de provocări apar pe umerii oricărui jucător care câștigă un turneu, pentru că anul următor trebuie să demonstreze din nou", a spus Vesnina.
Campioana olimpică a comentat și ieșirea nervoasă a lui Andreeva, care a înjurat spectatorii la finalul meciului, în timp ce părăsea terenul: "Din cauza vârstei fragede, Mirra nu și-a stăpânit emoțiile. Trebuie să treacă prin asta și să se gândească la cum să meargă mai departe. Este o experiență. Este păcat că nu a câștigat acest meci, pentru că avea jocul complet sub control. Dar la un moment dat a pierdut controlul și a început să joace în avantajul adversarei", a spus Vesnina.
Fosta jucătoare consideră că presiunea resimțită de Andreeva este una normală pentru un sportiv de top: "Mirra era mult mai puternică și ar fi trebuit să câștige în două seturi. Este de două ori dezamăgită: nu și-a apărat punctele și a pierdut meciul. Trebuie să lupte cu aceste emoții. Dați-i puțin timp. Pentru fani este șocant și toată lumea își pune mâinile în cap și se întreabă: «Cum s-a putut întâmpla asta?» Dar acesta este sportul de performanță. Este despre emoții. Da, Mirra nu a reușit încă să le controleze, dar puțini jucători au trecut prin provocarea de a-și apăra punctele la un turneu de 1.000 anul următor", a concluzionat Vesnina.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
6
65
3
4
77
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)