Rybakina s-a "rățoit" la Vukov, antrenorul suspendat de WTA în 2024! Kazaha n-a mai rezistat la Indian Wells: "Lasă-mă în pace!"

Elena Rybakina a ajuns în finala de la Indian Wells, dar un moment tensionat din timpul turneului a atras atenția fanilor. Kazaha a strigat "Lasă-mă în pace!" în timpul unui meci, iar mulți cred că mesajul a fost îndreptat către antrenorul său, Stefano Vukov, implicat în mai multe controverse în ultimii ani.

Elena Rybakina e campioana Australian Open 2026! Top 5 lovituri din finala cu Aryna Sabalenka

Sursa video: Eurosport

Elena Rybakina a obținut calificarea în finala turneului de la Indian Wells, după o victorie în două seturi în fața Elinei Svitolina, însă parcursul excelent al sportivei din Kazahstan a fost umbrit de un moment tensionat petrecut în timpul competiției. Într-o scenă surprinzătoare pentru o jucătoare cunoscută pentru calmul ei, Rybakina a ridicat vocea și a strigat "Lasă-mă în pace!" în timpul unui meci, într-un episod care a stârnit imediat dezbateri printre fani.
Rybakina a ajuns în ultimul act al competiției după un meci de o oră și 46 de minute cu Svitolina, iar de luni va reveni pe locul 2 în clasamentul WTA, odată cu actualizarea ierarhiei. În finală, kazaha va avea un duel de gală cu Aryna Sabalenka.
Totuși, tensiunea acumulată pe parcursul turneului a devenit vizibilă într-un moment petrecut anterior, în sferturile de finală, în duelul cu Jessica Pegula. În timpul setului al doilea al partidei cu Pegula, Rybakina era condusă cu 4-3, iar presiunea începea să crească. În game-ul al optulea, atunci când kazaha servea, Pegula a avut trei mingi de break, iar tensiunea a ajuns la cote maxime în loja campioanei de la Australian Open.
La un moment dat, un băiat de mingi a provocat o scurtă întrerupere, iar atunci Rybakina a răbufnit la adresa antrenorului ei, Stefano Vukov, care nu se mai oprea din dat indicații: "Lasă-mă în pace!", i-a strigat kazaha tehnicianului ei, suspendat în trecut de WTA după ce ar fi abuzat-o pe Rybakina.
CITEȘTE ȘI:

Vukov, din nou în centrul atenției

Nu este prima dată când comportamentul lui Vukov devine subiect de discuție în tenisul feminin. Situațiile tensionate dintre el și Rybakina au atras atenția încă de la Australian Open 2024, când antrenorul a fost surprins de mai multe ori ridicând tonul în timpul meciurilor.
Un alt episod discutat intens s-a produs la US Open 2025, când Rybakina a învins-o categoric pe Emma Răducanu, scor 6-1, 6-2, într-un meci de puțin peste o oră pe arena Louis Armstrong. Deși victoria a fost clară, camerele TV l-au surprins constant pe Vukov strigând din tribune pentru a-și încuraja jucătoarea. Apariția lui a atras atenția deoarece era doar al doilea turneu după ridicarea unei suspendări anterioare.
Un moment similar a avut loc și la Australian Open 2023, în semifinala cu Victoria Azarenka. Rybakina conducea cu 5-3 în primul set, însă adversara a revenit, iar setul a ajuns în tie-break. La scorul de 5-5 și 0-40 pe serviciul ei, Vukov a fost văzut strigând și arătând spre cap, într-un gest menit să-i transmită jucătoarei să rămână concentrată. Episodul a generat atunci numeroase critici.
Ulterior, antrenorul a explicat reacția sa: "Oamenii nu înțeleg asta. Trebuie să strig ceva dacă ea iese din ritm. Apoi fiecare poate interpreta cum vrea. Dar, până la urmă, noi doar ne facem treaba. Coaching-ul este acum permis și cred că ea îl folosește în cel mai bun mod posibil". Chiar și în acest sezon, la Australian Open din ianuarie, reacțiile lui Vukov din loja echipei au stârnit din nou comentarii în rândul experților și al fanilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo