Iga Swiatek, învinsă la ea acasă! Înfrângere total neașteptată pentru liderul mondial din WTA

Iga Swiatek a fost învinsă în sferturile de finală ale turneului de la Varșovia de Caroline Garcia, în 3seturi, fiind eliminată din competiția care se dispută la ea acasă.

Iga Swiatek lors du tournoi WTA 250 de Varsovie

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek a cedat astăzi, în 3 seturi, în meciul din sferturile de finală ale turneului de la Varșovia, în fața Carolinei Garcia, scor 1-6, 6-1, 4-6, după două ore și 19 minute de joc.
Pentru liderul WTA, aceasta a fost prima înfrângere din 2022 pe zgură, poloneza legând 18 victorii consecutive până acum.
Swiatek a început slab meciul, fiind condusă cu 0-4. Ulterior, Iga a reușit primul său break, dar acesta nu a fost suficient pentru ca ea să mai rămână în set.
În a doua parte a duelului, poloneza a câștigat game-ul inaugural, apoi Garcia a egalat, scor 1-1. Swiatek a reușit apoi 5 game-uri consecutive și a trimis meciul în decisiv.
Citește și:
Jocul a fost ceva mai echilibrat în setul 3, sportivele împărțindu-și game-urile până la scorul de 3-3. Ulterior, sportiva de pe locul 45 WTA s-a desprins, distanțându-se la două game-uri de Iga, care nu a mai putut să o ajungă, fiind eliminată din competiția care se joacă la ea acasă.
Până în sferturi, Iga Swiatek le-a învins pe Magdalena Frech (6-1, 6-2) și Gabriela Lee (6-3, 6-2).
În semifinalele competiției de la Varșovia, Caroline Garcia va da peste Jasmine Paolini, care a eliminat-o în sferturi pe Viktorija Golubic, scor 1-6, 6-2, 6-2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo