Boris Becker, declarație elucubrantă: "E cel mai bun din istorie, e mereu în viteza a șaptea!"
Carlos Alcaraz are 22 de ani și 5 titluri de Grand Slam în palmares, exact atâtea câte avea și Nadal la aceeași vârstă. Boris Becker, fostul antrenor al lui Novak Djokovic, cel mai titrat tenismen din istorie, e de părere că spaniolul e deja cel mai bun din istorie, chiar dacă are cu 19 titluri majore mai puțin decât sârbul.
Rezumatul celei mai lungi finale din istoria Roland Garros! Alcaraz, revenire ireală cu Sinner
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a devenit, la doar 22 de ani, unul dintre cei mai electrizanți jucători din circuitul ATP, cu cinci titluri de Grand Slam deja câștigate. Însă, în timp ce lumea tenisului îl admiră pe tânărul spaniol, o afirmație recentă a legendarului Boris Becker ridică sprâncene și aprinde dezbateri încinse.
Aflat la turneul ATP 250 de la Stuttgart, fostul mare campion german nu s-a ferit de superlative. Într-o declarație transmisă de Tennisnet, Becker a mers până la a-l desemna pe Alcaraz drept "cel mai bun jucător din istorie" - o etichetă care, în contextul unei ere dominate de Djokovic, Nadal și Federer pare, cel puțin pentru moment, exagerată.
CITEȘTE ȘI:
- McEnroe are un singur favorit în tenisul masculin! "Doar pentru el aș plăti bilet să-l văd jucând!"
- Incredibil, dar adevărat: Tatăl lui Gauff a urmărit finala cu Sabalenka din parcarea turneului
Boris Becker l-a desemnat pe Alcaraz "cel mai bun tenismen din istorie"
"Varietatea, combinată cu puterea și finețea loviturii… Nu cunosc niciun alt jucător în istoria tenisului care să aibă această combinație. E cel mai bun jucător din toate timpurile. Are mereu o a șaptea viteză. Când îl provoci, când îl ambiționezi, găsește un nivel pe care niciun alt jucător din lume nu-l are. Pentru mine, e un geniu", a spus Becker, de șase ori campion de Grand Slam.
Declarația sa a venit în contextul unei perioade excelente pentru Alcaraz, care pare să-și fi regăsit forma de vârf înainte de sezonul pe iarbă. Cu toate acestea, mulți specialiști consideră că, deși talentul și carisma lui Carlitos sunt indiscutabile, verdictul privind "cel mai bun din istorie" necesită mai mult decât câteva trofee și un stil de joc spectaculos.
E greu de ignorat impactul Big 3 asupra tenisului mondial: Federer, Nadal și Djokovic au schimbat definitiv fața sportului alb, nu doar prin recorduri, ci și prin durabilitate, constanță și rivalități legendare întinse pe două decenii. Iar Alcaraz, deși impresionant și capabil să ajungă "The GOAT", etichetă care îi aparține în prezent lui Djokovic, este abia la începutul unui drum lung și anevoios.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)