Bulgaru și Țig sunt în sferturi la Țiriac Foundation Trophy! Todoni s-a retras. Begu, eliminată
Miriam Bulgaru este prima jucătoare din România care a obținut calificarea în sferturile de finală ale turneului Țiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari și găzduit de Centrul Național de Tenis.
Miriam Bulgaru
Credit imagine: Getty Images
UPDATE | Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a produs surpriza la turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis, joi, după ce a învins-o în optimi pe Irina Begu cu 6-3, 6-4.
Ţig (30 ani, 300 WTA) s-a impus după două ore şi 12 minute în faţa campioanei din 2022, Begu fiind şi a treia favorită la ediţia în curs (34 ani, 107 WTA). Begu, care în weekend-ul trecut a câştigat un titlu WTA 125 la Montreux (Elveţia), a comis 8 duble greşeli, în timp ce Ţig a făcut 6.
Irina Begu câştigase singurul său duel cu Patricia Ţig de până acum, în 2012, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 6-2. Patricia Ţig şi Miriam Bulgaru sunt singurele românce rămase în cursă la Ţiriac Foundation Trophy.
Ţig (30 ani, 300 WTA) s-a impus după două ore şi 12 minute în faţa campioanei din 2022, Begu fiind şi a treia favorită la ediţia în curs (34 ani, 107 WTA). Begu, care în weekend-ul trecut a câştigat un titlu WTA 125 la Montreux (Elveţia), a comis 8 duble greşeli, în timp ce Ţig a făcut 6.
Irina Begu câştigase singurul său duel cu Patricia Ţig de până acum, în 2012, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 6-2. Patricia Ţig şi Miriam Bulgaru sunt singurele românce rămase în cursă la Ţiriac Foundation Trophy.
UPDATE | Anca Todoni, favorita numărul 5, s-a retras din păcate înaintea meciului din optimile de finală pe care urma să-l joace împotriva olandezei Anouk Koevermans, ocupantă a locului 246 WTA.
Todoni (19 ani, 132 WTA), a cincea favorită, rămâne cu 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA după ce în primul tur a trecut de slovena Dalila Jakupovic, cu 7-5, 6-3, meci disputat marţi. Anouk Koevermans va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Irina Begu şi Patricia Ţig.
Tenis
Irina Begu își pune cariera pe pauză! Anunțul tenismenei: "Nu este un adio!"
09/10/2025 la 14:02
Știre inițială
Miriam Bulgaru s-a calificat în această după-amiază în sferturile de finală ale turneului Țiriac Foundation Trophy (WTA 125), care are loc în aceste zile la Centrul Național de Tenis.
Românca de pe locul 202 WTA a învins-o în optimi pe sârboaica Dejana Radanovic (locul 245 WTA), în două seturi, scor 6-4, 6-4, după două ore și 7 minute de joc.
Bulgaru, prima jucătoare din țara noastră care a făcut pasul spre sferturi, a fost condusă cu 3-1 în primul set, dar a revenit și a preluat conducerea, scor 4-3, după 3 game-uri câștigate la rând. Apoi, după un break al adversarei, românca a închis setul, cu 6-4.
Ulterior, Miriam Bulgaru s-a aflat la conducere pe aproape întreaga durată a setului 2, fără a-i mai da voie lui Radanovic să preia controlul. Aceasta a fost prima întâlnire directă între cele două sportive.
Pentru un loc în semifinale, Miriam Bulgaru o va înfrunta pe rusoaica Alevtina Ibragimova (locul 335 WTA), care a trecut în optimi de Alina Charaeva, scor 6-4, 6-4.
România va mai avea, cu siguranță, cel puțin o jucătoare în sferturi. Irina Begu (locul 107 WTA) și Patricia Țig (locul 300 WTA) se vor înfrunta, în această după-amiază, în optimi. Înaintea acelui meci, Anca Todoni (locul 132 WTA) va încerca și ea să-și adjudece un bilet spre sferturi, urmând a se duela în optimi cu olandeza Anouk Koevermans (locul 246 WTA).
Tabloul sferturilor de la Țiriac Foundation Trophy
Maria Lourdes Carle - Kathinka von Deichmann
Patricia Țig - Anouk Koevermans
Marie Benoit - Ekaterine Gorgodze
Alevtina Ibragimova - Miriam Bulgaru
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo