Știrile dimineții | Anca Todoni, început fulminant de sezon! Românca, succes categoric la Brisbane

Știrile dimineții | Anca Todoni a început cu dreptul noul sezon competițional. Românca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minim de seturi pe Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2.

Anca Todoni

Credit imagine: Twitter

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Anca Todoni, la un pas de tabloul principal de la Brisbane

Noul sezon din tenisul mondial a început oficial în această dimineață, când au avut loc primele meciuri din calificările turneului WTA 500 de la Brisbane, dar și câteva partide de la United Cup. Prima sportivă din România care a început stagiunea a fost Anca Todoni (118 WTA), iar timișoreanca a arătat o formă de excepție.
În primul tur al calificărilor de la Brisbane, Anca a câștigat fără emoții în fața suedezei Miriam Bjorklund (770 WTA), scor 6-1, 6-2, în numai o oră și 9 minute de joc. Sportiva noastră a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și neoferindu-i nici măcar o șansă de break adversarei.
Pentru un loc pe tabloul principal de la Brisbane, Todoni se va duela cu Anna Karolina Schmiedlova (110 WTA), favorită 5 în calificări, care a învins-o cu 6-2, 6-3 pe australianca Melisa Ercan.
Debutul în forță al Ancăi în noul sezon vine să confirme forma excelentă pe care a avut-o românca în finalul celui precedent, când a câștigat turneul Challaneger de la Santa Cruz și a ajuns până în sferturi la cel de la Cali, unde a pierdut greu în fața Irinei Begu.
În calificările de la Brisbane este prezentă și o altă româncă, Ana Bogdan (114 WTA). Aceasta e favorită 6 în calificări și va juca astăzi împotriva Arinei Rodionova (148 WTA). Dacă va câștiga, Ana va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu învingătoarea partidei Heather Watson - Emilia Arango.

2. Antonio Sefer, dublă pentru Hapoel Beer Sheva

Fotbalistul român Antonio Sefer a marcat două goluri pentru Hapoel Beer Sheva, care a dispus cu 4-0 de SC Dimona, joi seara, în deplasare, astfel că s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Israelului, scrie Agerpres.
Sefer a înscris în minutele 43 şi 83. Celelalte goluri au fost marcate de Zahi Ahmed (31) şi de Alon Turgeman (82). Hapoel Beer Sheva a cucerit trofeul în 1997 şi 2020.

3. Rui Borges, noul antrenor al lui Sporting Lisabona

Rui Borges a fost numit joi în postul de antrenor al echipei de fotbal Sporting Lisabona, cu care a semnat un contract valabil până în iunie 2026, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, a anunţat clubul portughez într-un comunicat.
Borges, în vârstă de 43 de ani, îl înlocuieşte pe Joao Pereira, cel care preluase cârma "leilor" pe 11 noiembrie, după plecarea antrenorul Ruben Amorim la Manchester United, dar a fost demis chiar de Crăciun.
Pentru a-şi asigura serviciile lui Rui Borges, Sporting Lisabona a fost nevoită să plătească o indemnizaţie de 4,1 milioane de euro echipei Vitoria Guimaraes, la care acesta a activat până în prezent şi cu care se afla sub contract.
Clubul Vitoria Guimaraes a confirmat acordul cu Sporting Lisabona şi i-a mulţumit lui Rui Borges pentru activitatea depusă, adăugând că va anunţa "în curând" numele noului său antrenor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo